Patronul Hexi Pharma, audiat la Parchetul General

41

Patronul firmei Hexi Pharma, Dan Condrea, s-a prezentat marţi, 10 mai, la sediul Parchetului General pentru a fi audiat în dosarul dezinfectanţilor din spitale.

La intrare în sediul Parchetului, Dan Condrea nu a dorit să facă nicio declaraţie.

Procurorii au deschis săptămâna trecută un dosar penal având ca obiect informaţiile vehiculate în spaţiul public privind dezinfectanţii produşi de firma Hexi Pharma.

Urmărirea penală a fost începută pentru faptă, respectiv infracţiunile de zădărnicire a combaterii bolilor şi falsificarea şi substituirea de alimente sau alte produse.

Citeste si:  ViacomCBS depășește veniturile, aproape atinge ținta anuală de abonat în streaming

Parchetul General a anunţat luni că a făcut o „analiză” împreună cu poliţişti şi experţi ai Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică în dosarul dezinfectanţilor din spitale, fiind stabilite şi ce tipuri de expertize urmează să fie realizate în acest caz.

Sâmbăta trecută, anchetatorii au efectuat percheziţii la sediul şi punctele de lucru ale Hexi Pharma, precum şi la 25 de unităţi sanitare de pe raza a 21 de judeţe şi din municipiul Bucureşti, de unde au fost ridicate probe şi documente. Tot atunci, procurorii au făcut percheziţii şi la domiciliul lui Dan Condrea.

Citeste si:  Procurorii confirmă că persoana decedată în accident este Dan Condrea

Serviciul Român de Informaţii a anunţat că trimis, în ultimii cinci ani, circa 100 de informări despre disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate, inclusiv legate de fenomenul infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti. Informările au conţinut şi „aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanţii utilizaţi la nivelul unităţilor spitaliceşti din ţară”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata