Alimentele s-au ieftinit cu 7,39% în aprilie 2016; cel mai mult ouăle şi fasolea

21

Preţurile produselor alimentare au scăzut cu 0,37% în aprilie, raportat la martie, şi cu 7,39% faţă de luna similară din 2015, potrivit datelor publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La mărfurile nealimentare, preţurile au coborât în aprilie, faţă de martie, cu 0,10%, şi cu 1% comparativ cu aprilie 2015.

Tarifele la servicii s-au majorat în aprilie, cu 0,11%, faţă de luna martie, iar comparativ cu luna similară a anului trecut au scăzut uşor cu 0,43%.

La grupa produselor alimentare, în aprilie faţă de martie, cel mai mult au scăzut preţurile la ouă, cu 5,85%, şi la fasole boabe şi alte leguminoase cu 2,35%. Cartofii s-au ieftinit cu doar 0,05%, iar fructele proaspete cu 0,84%. Scumpiri s-au consemnat în aprilie la zahăr, pâine şi specilităţi de panificaţie, dar nu mai mult de 0,8%.

Citeste si:  Dunca (ANPC): ONG-urile nu au drept de control asupra agenţilor economici

În privinţa produselor nealimentare, datele INS relevă ieftiniri de 2% la energie electrică, restul fiind irelevante situate între 0,1 şi 0,5% la frigidere şi congelatoare, maşini de spălat şi medicamente. Creşteri de preţuri s-au înregistrat la combustibili cu 0,75%, încălţămine — 0,36%.

La servicii, majorări au consemnat tarifele la îngrijire medicală, cu circa 0,19%, la telefon şi transport aerian, cu 0,14%, iar scăderi uşoare s-au înregistrat la serviciile de igienă şi cosmetică. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata