Iohannis: Scutul antirachetă de la Deveselu are rol strict defensiv

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, 12 mai, că scutul antirachetă de la Deveselu nu este îndreptat împotriva niciunui stat, punctând că acesta are rol strict defensiv.

„O spun încă o dată cât se poate de clar: sistemul Aegis Ashore din România nu este îndreptat împotriva niciunui stat, având rol strict defensiv. Acesta constituie o asigurare a apărării României şi a aliaţilor europeni împotriva unor potenţiale ameninţări cu atacuri balistice din afara spaţiului euroatlantic”, a declarat şeful statului, la Palatul Cotroceni, după întâlnirea cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Iohannis a apreciat participarea secretarului general al NATO la ceremonia care va avea loc la Deveselu, arătând că acest fapt marchează aprofundarea cooperării în ceea ce priveşte Parteneriatul Strategic cu SUA, cât şi consolidarea profilului ţării noastre în cadrul Alianţei.

„Prezenţa dumneavoastră în România, domnule Stoltenberg, reflectă importanţa pe care Alianţa Nord-Atlantică o acordă ţării noastre. (…) Apreciez în mod deosebit participarea domnului secretar general Stoltenberg la ceremonia de inaugurare a facilităţii antirachetă de la Deveselu, de astăzi — (n.r. joi), care marchează atât aprofundarea cooperării în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, cât şi consolidarea profilului României în NATO în perspectiva integrării acestei facilităţi în Sistemul NATO de apărare antirachetă”, a spus şeful statului.

În opinia acestuia, „sistemul antirachetă face şi România mai sigură, dar şi Europa”.

Acest sistem de la Deveselu are strict capacităţi defensive, nu este îndreptat împotriva niciunui stat, nu poate să fie folosit ofensiv. Acest sistem se încadrează în logica (…) 28 pentru 28, este clar — fiecare apără pe fiecare, abordarea 360 de grade, NATO trebuie să fie pregătită pentru a face faţă la toate provocările, la toate riscurile. Aici nu vorbim despre Rusia. Știm că Rusia foloseşte aceste ocazii pentru a fi foarte vocală, însă şi ei ştiu la fel de bine cum ştim noi că sistemul nu este în niciun fel îndreptat împotriva Rusiei, însă NATO trebuie să fie pregătită pentru a face faţă şi altor incidente, care vin din altă zonă, din afara spaţiului euroatlantic. Mă aştept ca în continuare celelalte elemente ale sistemului antirachetă care vor fi amplasate — următorul în Polonia — să facă faţă foarte bine unor ameninţări de acest tip”, a adăugat Iohannis.

El a reiterat susţinerea pentru declararea capacităţii operaţionale iniţiale a sistemului antirachetă al NATO la Summitul de la Varşovia, precum şi pentru creşterea rolului Alianţei în contracararea noilor riscuri în domenii ca apărarea cibernetică, combaterea terorismului şi securitatea energetică.

Șeful statului a subliniat că România rămâne un partener de încredere, implicat activ în adoptarea şi implementarea deciziilor aliate, indicând că acţiunile ţării noastre probează permanent acest lucru.

România îşi îndeplineşte integral angajamentele asumate la Summitul NATO din Țara Galilor, ceea ce demonstrează că suntem un aliat credibil. O dovadă în acest sens este promisiunea onorată de a creşte bugetul pentru apărare, până la atingerea nivelului de 2% din PIB anul viitor„, a subliniat şeful statului.

El a mai arătat că este importantă asigurarea unei prezenţe credibile şi predictibile a forţelor aliate pe flancul estic, cu realizarea echilibrului între dimensiunea nordică şi cea sudică a flancului.„În acelaşi context, ne dorim stabilirea cadrului unei prezenţe aliate navale permanente la Marea Neagră — bineînţeles cu respectarea prevederilor Convenţiei de la Montreux. De asemenea, consider oportună agrearea unei soluţii pentru derularea de activităţi comune de instruire a forţelor aliate în regiune„, a susţinut Iohannis.

El a salutat progresele în direcţia întăririi rolului NATO în combaterea ameninţărilor hibride şi şi-a exprimat speranţa că Alianţa va ajunge la o abordare cuprinzătoare în domeniu, complementară eforturilor întreprinse la nivelul Uniunii Europene.

Administraţia Prezidenţială va fi reprezentată la evenimentul de la Deveselu de consilierii prezidenţiali Bogdan Aurescu, Dan Mihalache şi Ion Oprişor.(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.