Lacul Văcăreşti, declarat parc natural şi arie naturală protejată

Lacul Văcăreşti a fost declarat parc natural şi a fost instituit în această zonă regimul de arie naturală protejată, a anunţat Cristiana Paşca Palmer, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, miercuri, 11 mai, într-un briefing la Palatul Victoria.

„După patru ani, acest Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a aprobat astăzi, în şedinţa de Guvern, Hotărârea de Guvern prin care se declară Lacul Văcăreşti ca şi parc natural, parcul natural Văcăreşti, şi se instituie regimul de arie naturală protejată. Lacul Văcăreşti devine în acest fel primul parc urban din Europa Continentală (…) şi, de asemenea, primul parc urban din România”, a spus Cristiana Paşca Palmer.

Ministrul a precizat că noua arie protejată se întinde pe o suprafaţă de 186 de hectare.

„Această aşa-zisă minideltă sau delta dintre blocuri (…) este un spaţiu care de 25 de ani a fost lăsat de izbelişte. Acolo s-a creat un ecosistem acvatic, unde în clipa de faţă avem peste 90 de specii faunistice, floristice, este o staţie de migrare pentru păsări şi, din cauza acestei biodiversităţi foarte bogate, ca să declarăm acest parc bineînţeles a fost nevoie de un studiu ştiinţific specializat aprobat de Academia Română. Am instituit acest regim de arie naturală protejată tocmai pentru a conserva acest ansamblu peisagistic cu o mare diversitate biologică şi în acelaşi timp înfiinţarea parcului oferă tuturor bucureştenilor şi nu numai, şi celor care ne vizitează, posibilităţi de recreere, de ecoturism, de activităţi educaţionale, de activităţi ştiinţifice. Totodată, este (…) un plămân verde realmente al Capitalei pentru a lupta un pic împotriva schimbărilor climatice şi a gazelor cu efect de seră”, a afirmat Cristiana Paşca Palmer.

Aceasta a mai spus că în perioada următoare o să fie elaborat un plan de management.

„Și găsirea resurselor financiare pentru gestionarea lui, care din fericire există pentru că avem fondurile europene şi avem şi o linie de finanţare specială la Administraţia Fondului de Mediu. (…) O să parcurgem acest proces legal de organizarea unui apel pentru selecţia unui administrator al parcului natural Văcăreşti. Ne dorim foarte mult ca acestui apel să-i răspundă instituţii, autorităţi publice locale, organizaţii neguvernamentale, care într-un parteneriat, împreună, să vină cu o propunere viabilă şi eficientă de gestionare a acestui spaţiu”, a adăugat Cristiana Paşca Palmer.

Potrivit acesteia, apelul va fi lansat în luna iunie.

„Procedura în sine durează câteva luni, deci cam până în octombrie ar trebui să existe acolo un administrator”, a estimat ministrul Palmer.

În cazul acestui parc natural nu sunt probleme legate de expropriere.

„Pentru cei care au terenuri în proprietate în parc, (…) aici nu vorbim de o expropriere, nu vorbim de o afectare a dreptului de proprietate. Pentru a veni în sprijinul proprietarilor şi a celor îndreptăţiţi în recuperarea acestor proprietăţi, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a desemnat Administraţia Naţională Apele Romane, care în clipa de faţă gestionează acest teren, cu accelerarea procesului de punere în posesie şi restituirea proprietăţilor”, a explicat Cristiana Paşca Palmer.

Ministrul a arătat că, dintre cele 186 de hectare ale parcului natural Văcăreşti, doar şase sunt în proprietate privată.

„În clipa de faţă (parcul Văcăreşti, n.r.) este o proprietate a statului. Dintre cele 186 de hectare, numai 6 sunt proprietate privată, 180 sunt proprietate a statului şi în administrarea Apelor Române”, a precizat Cristiana Paşca Palmer. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.