Ploi abundente şi intensificări ale vântului în toată ţara, până vineri seară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului valabilă la nivelul întregii ţări începând de joi după-amiază până vineri seară, 13 mai.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 12 mai, ora 18,00 — 13 mai, ora 21,00, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi condiţii de grindină.

Astfel de fenomene îşi vor face apariţia la începutul intervalului îndeosebi în sud-vestul ţării şi la munte, în noaptea de joi spre vineri (12/13 mai) în majoritatea regiunilor, iar vineri (13 mai) cu precădere în Moldova, Maramureş şi în zona montană. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 — 20 de litri/mp şi izolat 30 — 40 litri/mp.

Meteorologii precizează că pe parcursul zilelor de sâmbătă şi duminică, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în regiunile intracarpatice, la deal şi la munte.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea meteo. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.