Real Madrid, cel mai valoros club din lume pentru al patrulea an consecutiv

26

Real Madrid se menţine pentru al patrulea an consecutiv pe primul loc în lista celor mai valoroase cluburi de fotbal din lume, conform unui raport dat publicităţii de revista financiară Forbes, relatează Reuters.

Valoarea clubului Real Madrid a crescut cu 12%, până la 3,6 miliarde dolari, gruparea spaniolă devenind a doua cea mai valoroasă din lumea sportului după Dallas Cowboy din liga profesionistă de fotbal american (4 miliarde dolari).

Barcelona ocupă locul 2 în clasamentul celor mai valoroase cluburi de fotbal cu 3,3 miliarde dolari (+12% faţă de anul trecut), în timp ce locul 3 este deţinut de Manchester United (3,3 miliarde dolari). Top 10 este completat de Bayern Munchen (2,7) şi Arsenal Londra (2), Manchester City (1,9), Chelsea Londra (1,6), Liverpool (1,5), Juventus (1,29), Tottenham (1,0).

Citeste si:  Fotbal: Manchester United, eliminată din Liga Campionilor; Real Madrid a câştigat cu 8-0

Conform Forbes, cele mai bogate 20 de cluburi de fotbal din lume au o valoare medie de 1,44 miliarde dolari, cu 24% mai mare decât anul trecut, creştere alimentată în special de noile contracte profitabile pentru drepturile de televizare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata