Sevilla a câştigat Europa League, după 3-1 în finala cu Liverpool

Formaţia spaniolă de fotbal Sevilla a câştigat miercuri, 18 mai, pentru a cincea oară în istoria sa Europa League, după ce a învins echipa engleză Liverpool cu scorul de 3-1 (0-1), în finala disputată pe stadionul „St. Jakob Park” din oraşul elveţian Basel.

Liverpool a condus la pauză după reuşita lui Sturridge din minutul 35. Sevilla, cu o repriză a doua mult mai bună, a revenit prin golurile lui Gameiro (46) şi Coke (63, 70).

Învingătoare în Europa League şi în precedentele două ediţii ale competiţiei, Sevilla devine prima echipă care câştigă o cupă europeană în trei sezoane consecutive după Bayern Munchen, care s-a impus în Cupa Campionilor între 1974 şi 1976.

Sevilla este totodată prima formaţie care triumfă de trei ori la rând în Cupa UEFA sau Europa League.
În prima repriză, Liverpool a cedat iniţiativa Sevillei, care a construit cu calm, dar a fost destul de rar periculoasă.

Prima ocazie mare a aparţinut lui Liverpool, prin Sturridge, în minutul 11, pentru ca un minut mai târziu echipa engleză să ceară penalty la o acţiune a lui Firmino.

Sturridge a fost din nou periculos în minutul 25, iar Sevilla a replicat prin Kevin Gameiro în minutul 32.

Sturridge a deschis scorul în minutul 35 cu o execuţie de excepţie, un şut cu stângul, cu exteriorul, de la circa 13 metri.

Sevilla a egalat după numai 18 secunde din repriza a doua, prin golgheterul său Kevin Gameiro, care a fructificat o centrare a lui Mariano Ferreira. Acesta a profitat de o greşeală a lui Alberto Moreno, fost jucător al Sevillei.

După două minute, Gameiro s-a aflat la un pas să realizeze dubla, însă a fost stopat de veteranul Kolo Toure.

Sevilla a jucat mult mai bine în repriza a doua, punându-şi în dificultate adversarul şi scoţând în evidenţă slăbiciunile acestuia.
Gameiro a fost din nou aproape de gol în minutul 60

Coke i-a adus în avantaj pe iberici în minutul 64, după o rafinată acţiune colectivă. Coke a punctat din nou în minutul 70. Arbitrul de centru, Jonas Eriksson, a văzut corect faza şi nu a ţinut cont de semnalizarea unuia dintre arbitrii asistenţi, care arătase greşit ofsaid.

Coke, un jucător care de obicei înscrie puţin, îşi putea trece în cont tripla în minutul 85.

Liverpool, clar depăşită, cu moralul şubrezit, nu a părut capabilă să revină în joc.

Sevilla a mai câştigat Cupa UEFA sau Europa League în 2006, 2007, 2014 şi 2015, la precedentele două ediţii, tot sub conducerea antrenorului Unai Emery.

Emery este al doilea antrenor care câştigă de trei ori această competiţie, după italianul Giovanni Trapattoni (de două ori cu Juventus, o dată cu Inter Milano). Niciun tehnician nu are mai multe victorii în această competiţie.

Prin această victorie, echipa spaniolă şi-a asigurat participarea în grupele viitoarei ediţii a Ligii Campionilor.

Liverpool rămâne cu victoriile din Cupa UEFA din 1973, 1976 şi 2001.

Echipa engleză, care a încheiat pe locul 8 ediţia 2015-2016 a Premier League, nu va juca în stagiunea viitoare a cupelor europene.

Liverpool — Sevilla 1-3 (1-0)
Au marcat: Daniel Sturridge (35), respectiv Kevin Gameiro (46), Coke (64, 70)

Au evoluat echipele:

Liverpool: 22. Simon Mignolet — 2. Nathaniel Clyne, 6. Dejan Lovren, 4. Kolo Toure (9. Christian Benteke, 82), 18. Alberto Moreno — 7. James Milner (căpitan), 23. Emre Can, 20. Adam Lallana (24. Joe Allen, 73), 11. Roberto Firmino (27. Divock Origi, 69), 10. Philippe Coutinho — 15. Daniel Sturridge. Antrenor: Juergen Klopp
Rezerve neutilizate: 52. Danny Ward — 14. Jordan Henderson, 21. Lucas Leiva, 37. Martin Skrtel.
Sevilla: 31. David Soria — 25. Mariano Ferreira, 3. Adil Rami (5. Thimothee Kolodzieczak, 78), 6. Daniel Carrico, 18. Sergio Escudero — 4. Grzegorz Krychowiak, 15. Steven Nzonzi, 23. Coke (căpitan), 19. Ever Banega (14. Sebastiano Cristoforo, 90), 20. Vitolo — 9. Kevin Gameiro (8. Vicente Iborra, 89). Antrenor: Unai Emery.
Rezerve neutilizate: 1. Sergio Rico — 21. Pareja, 22. Evgheni Konoplianka, 24. Fernando Llorente.

Arbitru: Jonas Eriksson; arbitri asistenţi: Mathias Klasenius, Daniel Warnmark; arbitri asistenţi adiţionali: Stefan Johannesson, Markus Strombergsson (toţi din Suedia); arbitru de rezervă: Svein Oddvar Moen (Norvegia)

Cartonaşe galbene: Lovren (30), Vitolo (56), Banega (57), Origi (72), Rami (77), Mariano (84), Clyne (90) (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: facebook.com/ Sevilla FC

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.