52% dintre copiii din România se află la limita sărăciei

Mai mult de jumătate dintre copiii din România (52%) se află la limita sărăciei sau sunt expuşi riscului de sărăcie, a declarat, vineri, 20 mai, la Bucureşti, comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

„Mă îngrijorează foarte mult datele referitoare la sărăcia în rândul copiilor. 52% dintre copiii din România se află la limita sărăciei sau sunt expuşi riscului de sărăcie. 75% dintre copiii săraci locuiesc în mediul rural. Rata mortalităţii infantile este cea mai mare din Uniunea Europeană, de 2,5 ori mai mare decât media UE, iar riscul este de 4 ori mai mare în cazul copiilor romi. Avem 60.000 de copii încadraţi în sistemul de protecţie socială, din care aproape 20.000 la acest moment trăiesc în sistem rezidenţial. 5.000 de copii intră în sistemul de protecţie socială anual în principal din cauza sărăciei, a lipsei mijloacelor de familie, a violenţei din familii”, a spus Creţu, după o întrevedere cu ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Ea a precizat că, potrivit estimărilor, prin noul Program Operaţional Regional aproximativ 75.000 de copii vor beneficia de reabilitarea infrastructurii de servicii sociale.

„Vrem să punem la punct toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, toate resursele naţionale şi cele europene, în special pentru că Programul Operaţional Regional, programul social, oferă posibilităţi importante în ceea ce priveşte reducerea sărăciei, îmbunătăţirea condiţiilor de educaţie, infrastructura de sănătate. Noi estimăm ca prin noul POR în următorii patru ani să avem aproximativ 75.000 de copii care vor beneficia de reabilitarea infrastructurii de servicii sociale”, a mai afirmat comisarul european.

Corina Creţu a precizat că a discutat cu ministrul Fondurilor Europene despre combaterea sărăciei în rândul copiilor.

„Am avut o discuţie foarte utilă pe tema problemei copiilor din România. Am primit, când am avut ultima întâlnire cu domnul ministru, un proiect referitor la combaterea sărăciei în rândul copiilor pe care noi l-am evaluat în ultimele zile la Comisia Europeană. Cred că această evaluare a nevoilor e o condiţie necesară pe care ar fi trebuit să o avem de mult timp în ceea ce priveşte îmbunătăţirea situaţiei copiilor. Am fost aici şi am ascultat propunerile Ministerului Fondurilor Europene în ceea ce priveşte implementarea pachetului antisărăcie din domeniul copiilor. Dorim să lucrăm împreună pentru a pune cap la cap proiectele Guvernului, programele operaţionale care abordează multiple dimensiuni ale sărăciei şi privaţiunile copiilor într-un mod cuprinzător. Am vrut să punem de fapt cap la cap toate instrumentele pe care le avem în domeniul sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale, domeniului dezinstituţionalizării pentru că, din păcate, avem foarte mulţi copii care intră în sistemul de protecţie socială”, a precizat Creţu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.