Fosta soţie a lui Dan Condrea: A fost cu siguranţă agent SIE; a fost filat în permanenţă

36

Laura Georgescu, fosta soţie a lui Dan Condrea, a declarat joi, 26 mai, că fostul patron de la Hexi Pharma a fost „cu siguranţă agent SIE” şi că acesta era filat în permanenţă.

Laura Georgescu s-a prezentat joi la Tribunalul Bucureşti, într-un proces privind custodia copilului pe care îl are cu Dan Condrea.

„Cu siguranţă a fost ofiţer SIE. A fost filat în permanenţă de agenţi SIE şi CIA”, le-a spus Laura Georgescu jurnaliştilor prezenţi la tribunal.

În context, ea a arătat o fotografie de la cununia civilă cu Dan Condrea din anul 1999, în care susţine că apar un colonel de la serviciul secret al MAI şi alţi reprezentanţi din serviciile de informaţii.

Citeste si:  Patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, a murit într-un accident rutier

„Erau prezenţi în calitate de invitaţi şi ai fostului soţ şi ai rudelor mele, erau parte dintre ei prieteni din SRI. Prietenii mei cam sunt în SRI. De exemplu, Irina Buleandră Cristea, Lupu Claudiu, ofiţer SRI. Acesta era mediul în care mă învârteam. De dinainte de Revoluţie erau în anturajul familiei mele, alături de familia Gheorghe Petricu, care erau la dreapta cuplului Ceauşescu. Am venit să dezmint în faţa doamnei judecător informaţia că Dan Alexandru Condrea nu ar fi fost filat. Dan Alexandru Condrea a fost filat în permanenţă, cum şi eu am fost filată în permanenţă, de când m-am născut şi până în prezent. (…) Părinţii mei, prin prietenii lor, erau indirect în anturajul familiei Ceauşescu şi atunci eram filaţi foarte strâns. Tatăl meu era ofiţer militar, eram monitorizaţi foarte atent”, a susţinut femeia.

Citeste si:  Radu Moraru o acuză pe Laura Georgescu că "a furat" 800 milioane lei din "buzunarul Naşul TV"

Ea a dezvăluit că, pe 14 septembrie 2015, a făcut, la Judecătoria sectorului 1, un denunţ penal în legătură cu dezinfectanţii diluaţi, după care i-a trimis jurnalistului Cătălin Tolontan un document scanat.

Femeia nu crede că Dan Condrea s-a sinucis: „Sigur nu. Pentru că el a fost tot timpul partea activă, luptătorul din familie şi un om care este atât de activ nu îşi direcţionează agresivitatea către propria persoană. Dacă îl speria presiunea nu mai înfiinţa 10 firme. Ipoteza asta este halucinantă că nu mai suporta presiunea”.

Ea a mai dezvăluit că Dan Condrea era vitezoman, iar dacă nu divorţa de ea atunci ar fi trăit acum.

Citeste si:  Preşedintele CNA, Laura Georgescu, s-a prezentat la DNA

Laura Georgescu mai susţine că are documente despre afacerile lui Dan Condrea, despre liste cu „atenţii” oferite unor oameni din partide, parlamentari, medici, dovezi pe care este dispusă să le pună la dispoziţia anchetatorilor.

De asemenea, ea a dezvăluit că firma Hexi Pharma beneficia de protecţie din partea Comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata