România, somată de UE să adopte măsuri de gestionare a deşeurilor şi de prevenire a generării de deşeuri

Comisia Europeană a trimis un aviz motivat României prin care îi cere să elaboreze planuri de prevenire a generării de deşeuri şi de gestionare a deşeurilor în conformitate cu obiectivele legislaţiei UE privind deşeurile (Directiva 2008/98/CE) şi ale economiei circulare, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Potrivit CE, România a avut un plan de gestionare a deşeurilor pentru perioada 2003-2013, dar acesta nu a fost revizuit, prelungit sau înlocuit pentru perioada următoare.

De asemenea, România a rămas în urma în ceea ce priveşte prevenirea generării de deşeuri: încă din decembrie 2013, ar fi trebuit adoptate planuri privind reducerea deşeurilor generate la sursă prin tehnici ameliorate de fabricaţie sau prin eforturi de stimulare a cererii de produse mai ecologice, cu mai puţine ambalaje. Prin urmare, Comisia trimite un aviz motivat.

„Dacă România nu ia măsuri în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiţie a UE cu privire la aceasta cauză”, avertizează executivul comunitar.

Bruxelles-ul precizează că planurile de gestionare a deşeurilor şi de prevenire a generării de deşeuri au drept scop reducerea impactului deşeurilor asupra sănătăţii umane şi asupra mediului, precum şi utilizarea mai eficientă a resurselor în întreaga UE. De asemenea, aceste planuri constituie o condiţie prealabila pentru utilizarea fondurilor UE. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

1 Comentariu
  1. p' aptoape spune

    Cei care cunosc, cu adevărat, problemele, foarte complexe, ale gestionării deșeurilor, sunt foarte puțini, în România. Evident, nu sunt căutați-ascultați-luați în seamă.
    Statul, prin toți miniștrii Mediului, habarniști în ale deșeurilor,.și cu o asemenea optică, nu va rezolva tema gestionării deșeurilor, în raport cu politicile și standardele UE. Temă rușinoasă, pentru că trebuia și putea fi rezolvată demult.
    Fuduleala (sau, dacă vreți, fudulia) unora e prea mare. În țara lui Dorel, nu ei vor plăti.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.