Etiopia – ţara contrastelor naturale

Republica Federală Democratică a Etiopiei a sărbătorit la 28 mai Ziua naţională. Această dată semnifică înlăturarea, în 1991, a regimului socialist de către forţele opoziţiei.

Relief şi atracţii naturale

Etiopia este statul african cu cea mai veche organizare statală independentă, potrivit volumului ”Mica Enciclopedie de Istorie Universală” (2002). În Antichitate, teritoriul Etiopiei a fost influenţat de civilizaţiile egipteană, apoi elenistică. Creştinismul (monofizit) a devenit în secolul IV, religie de stat. Statul feudal etiopian, un adevărat bastion creştin, s-a constituit în secolul XIII, şi a rezistat cu succes, în secolele XV-XVI, invaziei triburilor galla, sprijinite de turcii otomani.

Etiopia-07

Negusul Theodoros II (1855-1868) a reunificat şi centralizat statul, respingând tentativele anexioniste britanice. Italia a declarat, în 1890, litoralul etiopian, sub numele de Eritreea, colonie, dar încercarea de ocupare a întregii ţări a eşuat în urma victoriei repurtate în Bătălia de la Adua (1 martie 1896) de către negusul Menelik II (1899-1913), ”părintele Etiopiei moderne”. Tratatul italo-abisinian de la Addis Abeba (26 octombrie 1896) a recunoscut independenţa statală a Etiopiei. Victimă a agresiunii italiene iniţiate de Mussolini în 1935-1936, Etiopia s-a eliberat cu sprijin britanic, în 1941, de sub ocupaţia străină.

Cu o suprafaţă de aproximativ 1,2 milioane kmp, Etiopia este a şaptea ţară ca mărime din Africa, potrivit www.ethiopia.gov.et. Neavând ieşire la mare, Etiopia se învecinează cu Eritreea la nord, Sudan la vest, Kenya la sud, Somalia la est şi Djibouti la nord-est.

Situată în estul continentului african în sub-regiunea cunoscută sub numele de Cornul Africii, relieful acestei ţări este reprezentat, în cea mai mare parte, de un platou înalt. Acesta are dimensiuni pornind de la 100 m sub nivelul mării în depresiunea Dallol a regiunii Afar şi până la vârfurile muntoase de peste 4.000 m ale Munţilor Semien. Marea Vale a Riftului separă zonele înalte din est şi vest, care descresc gradual continuându-se cu zone joase în est, vest şi sud.

Etiopia-08

Varietatea topografică a ţării prezintă, în general, munţi neregulaţi, platouri întinse, defileuri adânci, podişuri şi câmpii. Cele mai mari râuri sunt: Nilul Albastru, Awash, Baro, Omo, Tekkeze, Wabe Shebele şi Genale.

Cascadele Nilului Albastru (Tis Abay sau „apele care fumegă”), afluent al Nilului Alb, sunt situate la 30 km de oraşul Bahir Dar, şi reprezintă una dintre cele mai importante atracţii turistice ale Etiopiei. Spectaculoasele căderi de apă au înălţimi cuprinse între 37 şi 45 m şi sunt constituite din patru fluxuri de curgere; în sezonul ploios lăţimea căderii de apă poate ajunge până la 400 metri.

Etiopia-03

Având dimensiunile aproximative de 84 km lungime şi 66 km lăţime, lacul Tana (numit şi Dembiya) este principala sursă a Nilului Albastru. Lacul situat în regiunea Amhara din nord-vestul podişului etiopian, la altitudinea de 1.788 metri, este cea mai mare întindere de apă din Etiopia şi unul dintre cele mai mari lacuri din lume situate la mare altitudine.

Etiopia-04

Suprafaţa lacului este variabilă datorită precipitaţiilor sezoniere, oscilând între 3.000 — 3.500 kmp. Principalii săi afluenţii sunt râurile Gilgel Abay, Megech, Rib şi Gumara. Pe lac se află numeroase insule, multe dintre ele având lăcaşuri de cult şi mănăstiri în care se găsesc necropole ale împăraţilor etiopieni şi ale familiilor acestora, cât şi numeroase valoroase artefacte religioase.

Etiopia-14

Deşi Etiopia se află la 15 grade nord de ecuator, datorită influenţei moderate a altitudinii mari, ţara se bucură de o climă temperată şi plăcută, cu o temperatură medie care depăşeşte rareori 20° Celsius. Zonele joase puţin populate au climă sub-tropicală şi tropicală. Potrivit standardelor globale, media anuală a cantităţii de ploaie — 850 mm — este apreciată ca moderată. În cea mai mare parte a zonei înalte, ploile cad în două sezoane distincte: ”ploile mici” în lunile februarie şi martie şi ”ploile mari” din iunie până în septembrie.

Vegetaţia alpină este întâlnită în zona înaltă, în timp ce ţinuturile împădurite, cu arbuşti şi cu tufişuri, precum şi savana sunt întâlnite în zona joasă.

Etiopia-11

Parcul Naţional Awash este cel mai vechi parc naţional, dar şi cea mai mare rezervaţie naturală din Etiopia, măsurând 720 kmp. Având ca şi atracţii naturale vulcanul Fantalle (1.800 m), izvoare minerale termale, formaţiuni vulcanice uimitoare, parcul este limitat la sud de către râul Awash şi se află la 225 km este de capitala ţării Addis Ababa. Aici există în principal animale specifice zonei de est a Africii, precum oricşi, vulpi cu urechi de liliac, râşi africani, porci furnicari, leoparzi, cele mai vechi maimuţe de pe pământ ce aparţin genului colobus, babuini anubis, antilopele kewel, hipopotami, dar şi 450 de specii de păsări.

Etiopia-06

Departe în sud-vestul ţării se află cel mai mare parc — Parcul Naţional Omo, cu o suprafaţă de 4.068 kmp. Parcul se întinde de-a lungul râului Omo (350 km), care se varsă în lacul Turkana şi este unul dintre cele mai bogate sanctuare sălbatice din Africa de est. Totodată, valea Omo este bogată în vestigii paleo-antropologice. Potrivit cercetărilor ştiinţifice realizate în 1982 de către Universitatea California, rămăşiţele humanoide descoperite aici au vârste de peste patru milioane de ani.

Lanţul muntos Simien include platouri şi vârfuri cu înălţimi de peste 4.550 m (vârful Ras Dejen cu 4.620 m), separate de canioane şi văi adânci. Zona se remarcă şi prin numeroase specii faunistice specifice, precum lynxul, lupul etiopian, babuinul gelada sau ibex-ul walia. Munţii Simien şi zonele înconjurătoare fac parte din Parcul Naţional Munţii Simien ce acoperă o suprafaţă de 179 kmp, fiind creat în 1969, iniţial pentru protejarea unei specii de capră sălbatică — ibex walia, aflată în pericol de dispariţie. Munţii Simien fac parte din Patrimoniul Universal al UNESCO.

Etiopia-02

Cu o suprafaţă de 2.400 kmp, Parcul Naţional Munţii Bale este format dintr-un platou muntos spart de numeroase conuri şi vârfuri vulcanice, lacuri alpine şi curenţi repezi de ape.

Etiopia-09

Zona reprezintă, totodată, cel mai mare habitat alpin african care oferă turiştilor posibilitatea de a efectua drumeţii montane pe jos sau pe cai, la volanul maşinii, dar şi posibilitatea de a vedea specii de mamifere şi păsări endemice etiopiene, precum antilopa de munte nyala, vulpea roşie Simien, gâsca cu pene albastre.

Etiopia-13

Ţară a contrastelor naturale, în Etiopia se află şi depresiunea Danakil, situată în deşertul Danakil, care este considerată zona populată cu cele mai ridicate temperaturi de pe planetă. În bazin locuiesc oamenii Afar, care suportă temperaturi medii de 35 de grade Celsius, care pot ajunge şi până la 62 grade Celsius.

Etiopia-10

Aflată la aproximativ 100 de metri sub nivelul mării, depresiunea conţine rocă roşie, câmpuri de sulf şi depozite de sare. Geologii sunt de părere că sarea s-a depozitat treptat de-a lungul timpului, pe măsură ce Marea Roşie a inundat în mod regulat regiunea. Căldura extremă din deşert a vaporizat apele, lăsând în urmă doar sarea, care este extrasă de afari şi cărată cu ajutorul cămilelor.

Gastronomie

Exceptând perioada în care s-a aflat sub control militar italian (1936-1941), cultura etiopiană s-a lăsat prea puţin influenţată de ţările vecine. Condimentele exotice au fost introduse în bucătăria etiopiană de către negustorii care călătoreau pe rutele comerciale ce legau Europa de Estul îndepărtat.

Bucătăria tradiţională conţine foarte multe mirodenii. ”Berbere” este o pastă picantă ce este folosită atât la condimentarea/aromatizarea mâncărurilor, cât şi la conservarea mai multor alimente. Potrivit culturii etiopiene, femeia cu cel mai bun ”berbere” are cea mai mare şansă de a-şi găsi un soţ bun, potrivit www.foodbycountry.com.

Pentru a pregăti ”berbere’‘ este nevoie de o linguriţă de ghimbir măcinat, câte o jumătate de linguriţă de cardamom, coriandru, seminţe de schinduf, un sfert de linguriţă de nucşoară, şi o optime de linguriţă de cuişoare, scorţişoară, ienibahar toate măcinate. La acestea se adaugă două linguri de ceapă tocată mărunt, o lingură de usturoi tocat mărunt, două linguri de sare, 3 linguri de oţet de vin roşu, două ceşti de paprika, unul sau două linguri de fulgi de ardei roşu (cantitatea poate creşte în funcţie de cât de picantă se vrea pasta), o jumătate de linguriţă de piper negru, o ceaşcă şi jumătate de apă, două linguri de ulei vegetal.Etiopia-05

Ghimbirul, cardamomul, coriandrul, seminţele de schinduf, nucşoara, cuişoarele, scorţişoara şi ienibaharul se pun într-o tigaie întinsă pentru a le prăji uşor un minut. Se lasă să se răcorească zece minute. Usturoiul, ceapa, sarea şi oţetul se mixează într-un robot până la formarea unei paste. Se prăjesc la tigaie pentru un minut şi restul de condimente: paprika, fulgii de ardei roşu, piperul negru. Se adaugă uşor apa, apoi uleiul. Compoziţia făcută la robot se adăugă peste condimentele prăjite, şi se gătesc pentru 15 minute. Se pune la borcane şi se dă la frigider.

Mâncarea naţională a Etiopiei este ”wot”, o tocană picantă preparată din vită, miel, pui, capră, sau doar din linte sau mazăre, pentru zilele de post. Întotdeauna ”wot” va conţine ”berbere”. Pâinea tradiţională este ”injera”, care este făcută din făină de teff, o cereală specifică zonei, care se lasă la fermentat cel puţin o zi, în funcţie de cât de acră se doreşte să fie la gust. Aluatul este asemănător celui de clătită care se toarnă pe o plită fierbinte, ce se numeşte ”mâtat”. ”Injera” se acoperă cu diverse tocane, ouă fierte, sosuri, legume, garnituri cu sosuri groase. ”Alecha” este un alt preparat mai puţin picant condimentat cu ghimbir verde. Majoritatea etiopienilor, fie creştini ortodocşi, fie musulmani nu mănâncă carne porc, acest lucru fiind interzis.

Etiopia-15

Există un întreg ritual al etiopienilor care transformă luarea mesei într-o adevărată experienţă. Oamenii se aşează în jurul unui coş rotund, ”mesob”, cu un capac plat, pe care se pune ”injera”. Se mănâncă cu mâna, ajutându-se de bucăţi de ”injera”. La începutul şi la sfârşitul mesei, gazda oferă mesenilor prosoape fierbinţi.

Etiopia-16

Masa se încheie cu cafeaua, cea mai populară băutură din ţară, Etiopia fiind considerată a fi locul de naştere al plantei de cafea şi a culturii de cafea. Se pare că planta de cafea a fost descoperită în jurul anului 850 d.Hr., de către un păstor de capre, Khalid, care a remarcat faptul că oile sale erau foarte active după ce mâncau boabele roşii ale unei anumite plante. Le-a încercat şi el, remarcând un efect asemănător. Khalid le-a povestit despre descoperirea sa unor călugări, care reticenţi, iniţial, au descoperit destul de repede efectele cafelei şi au folosit-o pentru a rămâne treji în timpul slujbelor. Băutura a fost numită ”qahwa”, cuvânt care în arabă înseamnă revigorant.

Astăzi, peste 12 milioane etiopieni se implică în cultivarea şi culesul de cafea, în special arabica, reprezentând o parte importantă a culturii etiopiene.

Ceremonia preparării cafelei pentru oaspeţi sau ”buna” începe prin aruncarea într-un colţ al camerei a unor ierburi proaspăt tăiate, se arată pe www.foodbycountry.com. O bucăţică de tămâie este aprinsă alături de un arzător cu cărbuni, pe care va fi prăjită cafeaua. Oaspeţii privesc acest ritual, gazda învârtind vasul pentru ca boabele de cafea să-şi împrăştie aroma.

Etiopia-17

Boabele sunt măcinate cu ajutorul unui mojar. Un recipient este umplut cu apă în care se adaugă cafeaua proaspăt măcinată. Se pune pe arzătorul cu cărbuni până în momentul în care apa începe să fiarbă. Cafeaua este servită, adesea cu o crenguţă de ”rue” (o iarbă amară la gust cu o mică floare galbenă). Din acelaşi zaţ se mai pot servi încă două porţii de cafea pentru toţi oaspeţii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: tourethiopia.net

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.