Alimente care ne fac fericiţi

Unele fructe, legume şi peştele ar avea capacitatea de a-i face fericiţi pe oameni – este teoria pe care un medic, Bernard Fontanille, şi o ziaristă în domeniul sănătăţii, Laurence Grezaud, o dezvoltă în cartea „Alimentele care aduc fericire”. Printre alimentele care ar produce fericire se numără bananele, avocado, sardinele şi ciocolata, relatează Le Parisien, preluat luni de 7sur7.be.

Bananele sunt prin excelenţă fructele stării de bine, datorită conţinutului ridicat de triptofan, aminoacid pe care corpul îl transformă în serotonină, cunoscută pentru îmbunătăţirea stării de spirit. Însă banana nu este singurul aliment ce conţine acest hormon al fericirii: în farfurie trebuie să îşi facă loc şi morunul şi ficatul.

Se ştie că fructul avocado are efecte pozitive asupra hipertensiunii, colesterolului şi diabetului. Însă el contribuie şi la menţinerea moralului datorită tirozinei pe care o conţine. Tirozina este un aminoacid care constituie punctul de plecare pentru crearea dopaminei şi noradrenalinei, doi neuromediatori cu consecinţe favorabile asupra libidoului şi sociabilităţii. În plus, datorită conţinutului său de magneziu, fructul de avocado acţionează ca un antistres.

Un studiu a arătat că ciocolata neagră (cu un conţinut de cacao de peste 60%) stimulează capacităţile cerebrale. Dar nu numai atât: ea are şi un efect euforizant.

 „Ciocolata ne dinamizează datorită prezenţei unor substanţe stimulatoare, cum sunt cafeina, teofilina (în cantitate mai mică decât în cafea şi ceai) şi mai ales teobromina, stimulent mai uşor decât cafeina, dar care acţionează mai mult timp”, arată autorii cărţii.

Şofranul are şi el efect antidepresiv.

„Utilizarea terapeutică a şofranului are câteva mii de ani, el fiind considerat de multă vreme condimentul fericirii în medicina tradiţională orientală”, se mai spune în carte.

Printre efectele sale benefice se numără cele antispasmodice, digestive, analgezice. În medicina chineză, şofranul este folosit la tratarea a peste 90 de boli, printre care depresia. El ar avea aceleaşi efecte ca şi medicamentul Prozac (binecunoscut antidepresiv), dar fără efecte secundare. Este totuşi contraindicat la copiii de sub şase ani şi la femeile însărcinate.

Mai puţin scumpe decât şofranul, sardinele sunt şi ele bune împotriva depresiei.

 „Elementul activ este DHA, principalul omega 3 existent în ţesuturile nervoase. Dacă acesta lipseşte, se împiedică eliberarea neurotransmiţătorilor (dopamina, serotonina, noradrenalina) şi se modifică transmiterea semnalului nervos. Cu alte cuvinte, creierul are mai puţini neurotransmiţători, ceea ce afectează negativ bucuria noastră de a trăi”, precizează autorii cărţii menţionate de Le Parisien. În plus, omega 3 din sardine permit şi protejarea pereţilor arteriali şi reglarea tensiunii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.