Cetatea Vinului de la Bordeaux îşi aşteaptă vizitatorii

0

Cetatea Vinului, un spaţiu de relaxare consacrat acestei băuturi vechi de 8.000 de ani prezentă în arte, istorie, filosofie sau în în meşteşugurile din toată lumea, îşi deschide porţile miercuri, 1 iunie, la Bordeaux, celebră regiune viticolă din sud-vestul Franţei.

Inaugurată marţi de preşedintele Francois Hollande, Cetatea Vinului este deschisă de miercuri publicului larg, organizatorii sperând să aibă 450.000 de vizitatori pe an.

„Esenţa acestui loc este culturală”, a arătat directorul său, Philippe Massol. „Vorbim de civilizaţia vinului, de artă, de experienţă pentru ca vizitatorul să plece de aici cu un adevărat respect pentru acest produs„, a adăugat el.

Dar, a adăugat el, cetatea este „foarte hibridă”, cu vizite pedagogice, restaurante, baruri şi o pivniţă de vinuri cu peste 14.000 de standuri.

cetatea-vinului-Bordeaux-02

Cu un cost total de 81 de milioane de euro, construcţia clădirii de 14.000 de metri pătraţi şi 55 de metri înălţime a fost finanţată în proporţie de 81% de actori publici (oraş. regiune, Uniunea Europeană), restul fiind asigurat de 77 de firme.

Cetatea va propune, pentru 20 de euro, un parcurs pentru descoperirea culturii vinului în diferite societăţi şi regiuni ale lumii, cu numeroase instalaţii multimedia, şi degustări. Traseul expoziţiei permanente se întinde pe 3.000 de metri pătraţi şi se poate parcurge în grup la bordul unei nave care traversează istoria şi oceanele, vizitatorii putând face această călătorie fie în picioare, fie aşezaţi, fie pe jumătate întinşi, pentru a admira proiecţiile de pe tavan cu opere de artă evocându-i pe Bachus, zeul vinului, şi Venus, zeiţa dragostei.

Pentru ca vizitatorii să revină, organizatorii mizează pe un program cultural care să cuprindă spectacole, concerte, dezbateri şi ateliere.

cetatea-vinului-Bordeaux-03

În auditorium vor fi transmise meciuri de la Campionatul European de fotbal, urmate de degustări de vinuri din ţările aflate în competiţie. Din 13 iulie va fi organizată o expoziţie temporară dedicată Georgiei, ca „leagăn al viticulturii”.

Oraşul Bordeaux, înscris în Patrimoniul Mondial al UNESCO, a înregistrat anul trecut peste 6 milioane de vizitatori şi mizează în acest an pe această Cetate a Vinului pentru a dezvolta sectorul oenoturismului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: facebook.com/ La Cite du Vin, EPA

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.