Cea mai mare îmbrăţişare realizată de copii din România

0

Aproape o mie de copii din aşezămintele sociale şi centrele educaţionale ale Arhiepiscopiei de Alba Iulia, din judeţele Alba şi Mureş, au înconjurat joi, 2 iunie,  Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia şi s-au prins în cea mai mare îmbrăţişare realizată de copii din România.

Sub genericul ‘Îmbrăţişare de îngeri’, copiii, din care mulţi purtând ‘aripioare de îngeri’, au îmbrăţişat într-un gest simbolic Catedrala Reîntregirii, evenimentul fiind organizat de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia şi Asociaţia Filantropia Ortodoxă, cu sprijinul Fundaţiei FAER Reghin.

„‘Îmbrăţişare de îngeri’ este cea mai mare îmbrăţişare realizată de copii din România. Este modul prin care încercăm să le spunem acestor copii că trebuie să viseze, să spere şi să aibă încredere în ei, pentru că Dumnezeu, prin slujitorii săi de pe pământ, prin preoţii Arhiepiscopiei, îi va ajuta să-şi modeleze sufletul de copil astfel încât să ajungă oameni mari, oameni buni, de nădejde ai comunităţilor în care locuiesc’, a declarat Dan Lungu, de la Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă.

Programul a debutat cu o slujbă Te Deum în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, oficiată de Arhiepiscopul Irineu, la finalul căreia ierarhul le-a spus copiilor un cuvânt de învăţătură duhovnicească.

‘Festivitatea de astăzi este o manifestare a preţuirii noastre pentru copiii din aşezămintele sociale ale Arhiepiscopiei de Alba Iulia. Acordându-le acestora îngrijire şi asistenţă socială, avem convingerea că urmăm exemplul Mântuitorului Iisus Hristos, care a spus ‘Lăsaţi copiii şi nu-i opriţi să vină la Mine, că a unora ca aceştia este împărăţia cerurilor’. Acestor copii, printre altele, li se oferă o bună educaţie, care este fundamentală pentru formarea personalităţii şi caracterului lor. Făcând aceasta, ne dovedim receptivi la cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, care a spus: ‘Dacă vei întipări în sufletul copilului încă fraged învăţăturile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă. Ele se întăresc întocmai ca sigiliul aplicat pe ceară’, a afirmat Arhiepiscopul Irineu.

Din program nu a lipsit nici vernisarea unei expoziţii cu lucrări artistice realizate de copiii din aşezămintele sociale din Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei.

Cei aproape o mie de copii s-au bucurat şi de Schimbul de gardă, moment programat zilnic la Alba Iulia cu Garda Cetăţii Alba Carolina, şi au asistat la o lecţie inedită de istorie predată de voluntari reenactori care formează Garda Apulum.

Toţi copiii au fost invitaţi apoi la un carnaval.

În prezent, aproape o mie de copii din judeţele Alba şi Mureş sunt ocrotiţi sau beneficiază de servicii sociale şi educaţionale în cele aproximativ 45 de centre şi aşezăminte pentru copii susţinute de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, împreună cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

La nivelul eparhiei, în cele două judeţe, funcţionează 18 case de tip familial, în care sunt ocrotiţi peste 250 de copii, un centru de formare a deprinderilor pentru viaţă independentă, pentru 15 copii, 3 centre de zi pentru copii, 13 centre educaţionale, 7 centre de prevenire a abandonului şcolar, un centru rezidenţial, pentru 14 copii, două centre şcoală specială, pentru 30 de copii cu dizabilităţi, şi un centru de zi pentru copii antepreşcolari, în care sunt ocrotiţi aproximativ 30 de micuţi.

Centrele funcţionează în parteneriat cu Consiliile Judeţene Alba şi Mureş, prin Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, dar beneficiază şi de sprijinul administraţiilor locale sau a altor parteneri, precum Fundaţia FAER Reghin. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.