EUR
4,85 RON
(-0.23%)
USD
4,34 RON
(+1.23%)
GBP
5,41 RON
(-0.1%)
CHF
4,56 RON
(+0.23%)
BGN
2,47 RON
(-0.03%)
BYN
1,68 RON
(+1.23%)
CAD
3,10 RON
(+0.67%)
RSD
0,04 RON
(+0.01%)
AUD
2,68 RON
(-0.38%)
JPY
0,04 RON
(+1.07%)
CZK
0,18 RON
(+0.29%)
INR
0,06 RON
(+1.08%)

 

Graniţele lingvistice vor putea fi înlăturate cu ajutorul căştilor Pilot

Într-o lume tot mai globalizată şi conectată, se întâmplă adesea să se întâlnească, fizic sau virtual, oameni care nu vorbesc aceeaşi limbă. Însă un proiect lingvistic numit Pilot, în curs de realizare, va oferi posibilitatea unei comunicări fără frontiere lingvistice, relatează branchez-vous.com.

Cu ajutorul unei căşti numite Pilot şi a unui telefon inteligent, conectat sau nu, oamenii vor putea înţelege tot ce se vorbeşte în jurul lor, fiindu-le oferită o soluţie de traducere vocală, în timp real, a frazelor dintr-o limbă străină. Autorii proiectului de la Waverly Labs nu propun mai multe limbi decât Google Translate, ci un mod mai convivial şi mai social de traducere, mai practică. În căşti, vorbele rostite în apropiere sunt traduse în ureche pe loc, printr-o voce sintetizată.

Ideea i-a venit fondatorului şi PDG-ului firmei, americanul Andrew Ochoa, când aceasta s-a întâlnit cu o franţuzoaică. Nu se cunoaşte continuarea poveştii, însă bariera limbii i-a provocat fără îndoială americanului o mare poftă să comunice mai eficient cu ea.

Soluţia de traducere oferă cele mai bune rezultate dacă se recurge la ea între două persoane, fiecare vorbind o limbă diferită şi având o cască Pilot. Cuvintele vor fi traduse instantaneu, permiţând astfel interlocutorilor să se înţeleagă, fără să ştie limba partenerului de conversaţie.

Produsul a sedus deja blogul Built in NYC, care a selecţionat proiectul, alături de alte cinci gadgeturi foarte promiţătoare, propuse de firme din New York. Însă, cum se întâmplă adesea cu noile tehnologii, lipsesc banii, aşa că a fost lansată o campanie de finanţare participativă care va contribui la realizarea îndrăzneţului proiect lingvistic.

Marele avantaj oferit de Pilot este că soluţia poate funcţiona indiferent de loc şi chiar fără o conexiune la internet, lucru care s-ar putea dovedi extrem de util în zone retrase de pe glob. Aflat în lucru de peste doi ani, Pilot ar urma să fie pus în vânzare în acest an, fiind disponibil în trei culori (alb, negru şi roşu). Pachetul va cuprinde o pereche de căşti, fiecare cuprinzând un Pilot traducător, şi o a doua, care va putea fi utilizată ca simplă cască standard, pentru a asculta muzică sau prelua apeluri, totul evident fără fir.

Preţurile anunţate sunt între 249 şi 299 de dolari. Primele limbi între care se va face traducerea vor fi engleza, spaniola, franceza şi italiana, în scurt timp urmând să fie disponibile şi hindi, araba, limbi slave, din Asia de sud-est şi Africa.

Viitorilor utilizatori le rămâne să spere că traducerile vor fi fidele şi că se vor face înţeleşi repede şi bine. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: gadgette.com

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata