Prejudiciu de aproape cinci milioane de euro din tranzacţii fictive cu zahăr şi ulei alimentar

0

Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a verificat o reţea de trei firme, de pe raza judeţelor Timiş, Bihor, Dolj şi Mehedinţi, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 4,73 milioane euro (21,325 milioane lei) prin sustragerea de la plata către bugetul de stat a TVA şi impozitului pe profit, a anunţat, joi, instituţia.

„Reprezentanţii firmelor reţelei investigate au organizat circuite financiare fictive şi au înregistrat în evidenţele contabile relaţii comerciale artificiale şi documente necesare creării unei provenienţe aparent licite a operaţiunilor nereale introduse în acest circuit fraudulos. Astfel, au fost înregistrate achiziţii şi livrări fictive de zahăr, ulei de floarea-soarelui şi materiale de construcţii, necesare creării unei provenienţe aparent licite şi diminuării masei impozabile”, se precizează într-un comunicat al DGAF.

În ianuarie 2016, DGAF a sesizat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care, în data de 2 iunie 2016, au efectuat 20 de percheziţii domiciliare şi la sediile unor societăţi comerciale de pe raza judeţelor Timiş, Bihor, Dolj şi Mehedinţi.

Demersurile de cooperare interinstituţională între cele două instituţii au fost derulate cu respectarea competenţelor materiale specifice fiecăreia dintre cele două structuri, în condiţiile stabilite prin documentele de cooperare încheiate în acest sens. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.