Muhammad Ali, Regele Boxului Mondial

Marele boxer Muhammad Ali a încetat din viaţă în cursul zilei de vineri, 3 iunie 2016.

Muhammad Ali (Cassius Marcellus Clay Jr.) s-a născut la 17 ianuarie 1942 la Louisville. A început să i-a primele lecţii de box când avea 12 ani, la îndemnul unui poliţist din localitate.

Ca pugilist amator a câştigat de şase ori titlul de campion „”Mănuşile de Aur”” (categoria greutate mijlocie) la nivel statal, cât şi naţional, în anii 1959 şi 1960.

Muhammad Ali a câştigat aurul la Jocurile Olimpice de la Roma, din 1960, la categoria greutate mijlocie şi, ca profesionist, a fost de trei ori campion mondial al greilor.

A fost introdus la categoria grea, pe 25 februarie 1964, la Miami, Florida, când l-a întâlnit pe Sonny Liston. A câştigat meciul în runda a opta. La scurt timp după ce a devenit campion, Clay a anunţat că îşi va schimba numele în Muhammad Ali, convertindu-se la islam.

Citeste si:  Box: Mănuşile lui Muhammad Ali din "Lupta secolului", vândute la licitaţie cu aproape 400.000 de dolari

Între timp, a refuzat să se prezinte la Comisia de Încorporare pentru satisfacerea serviciului militar, deşi a primit nenumărate sesizări. Ca rezultat, licenţa de campion i-a fost anulată de către Comisia de Box din New Yok, titlul i-a fost retras şi a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Întoarcerea la viaţa sportivă a avut loc în octombrie 1970, când l-a învins pe Jerry Quarry. Curtea de Justiţie i-a redat titlurile şi a început să participe din nou la concursuri.

În cursul carierei a disputat mai multe meciuri celebre, printre care cele împotriva unei alte figuri legendare, Joe Frazier. Cei doi s-au luptat, prima dată la 8 martie 1971, Frazier devenind primul pugilist care l-a bătut pe marele Ali. Muhammad s-a impus în următoarele două partide, însă amândoi au intrat în istoria boxului cu acele lupte.

Citeste si:  Dorinţa unui oraş din Spania de a adăposti deşeuri nucleare divizează o regiune întreagă

S-a făcut remarcat în meciul „”Rumble in the Jungle”„, din 1974, împotriva lui George Foreman şi „”Thrilla in Manilla”” cu Joe Frazier, anul următor.

Ali s-a retras din activitatea profesională la 26 iunie 1979. A mai avut două meciuri, împotriva lui Larry Holmes, în 1980 şi a lui Trevor Berbick, în 1981, pe care le-a pierdut.

Pugilistul american a disputat 61 de lupte la profesionişti, 56 dintre ele câştigate, 37 de victorii câştigate prin KO, şi cinci pierdute. A deţinut toate centurile importante la categoria grea.

Citeste si:  Un judecător din California a refuzat, joi, să acorde Uber și Lyft mai mult timp pentru a face apel la decizia sa

În 1999, Ali a fost numit „”Sportivul Secolului”” de către revista „”Sports Illustrated”” şi „”Personalitatea sportivă a Secolului”” de către BBC.

În 2010 a fost inclus în Boxing Hall of Fame din Florida.

Muhammad Ali a fost diagnosticat cu Parkinson în 1984. A continuat să aibă o viaţă activă, iar în 1996 a purtat flacăra olimpică la Atlanta.

În 2012 a fost declarat de Consiliul mondial al boxului (WBC) drept „Regele Boxului Mondial”.

În ultimii ani, fostul boxer a fost internat de mai multe ori suferind de mai multe afecţiuni. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata