15 iunie – ultima zi în care se pot depune declaraţiile anuale de avere şi interese

0

Agenţia Naţională de Integritate anunţă faptul că miercuri, 15 iunie, este ultima zi în care persoanele prevăzute de lege pot depune declaraţiile de avere şi de interese anuale.

Potrivit unui comunicat al ANI, pentru înlesnirea procesului de completare a declaraţiilor, Agenţia recomandă utilizarea formularelor electronice ale declaraţiilor de avere şi de interese, ce sunt disponibile pe pagina de Internet a instituţiei, la secţiunea „Formulare” (https://goo.gl/I7Lcbw). Ghidul de utilizare a formularelor electronice poate fi descărcat la adresa: https://goo.gl/1zHmVk.

De asemenea, pentru completarea conformă a declaraţiilor de avere şi de interese, persoanele interesate au posibilitatea de a consulta Ghidul de completare a declaraţiilor de avere şi de interese (https://goo.gl/uOJ9n0), Ghidul privind incompatibilităţile şi conflictele de interese (https://goo.gl/Xm3eM1), precum şi secţiunea de întrebări frecvente (https://goo.gl/ny7EH1).

Declaraţiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind drepturile şi obligaţiile declarantului, ale soţului/soţiei, precum şi ale copiilor aflaţi în întreţinere şi vor cuprinde toate datele şi informaţiile solicitate de formular (funcţia, CNP, domiciliu), potrivit modelelor prevăzute în Anexa nr. 1 din Legea 176/2010.

Acestea se întocmesc după cum urmează: în cazul veniturilor se vor declara cele obţinute în anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, (ex. salarii, dividende); în cazul celorlalte capitole din declaraţie se va menţiona situaţia la data declarării; (ex. situaţie active financiare, bunuri mobile deţinute, datorii).

Declaraţiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, şi cuprind funcţiile şi activităţile prevăzute în Anexa nr. 2, din Legea 176/2010, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele suspendate din exerciţiul funcţiei sau al demnităţii publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declaraţiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.

Persoanele din instituţiile publice responsabile cu implementarea prevederilor legale asigură afişarea şi menţinerea declaraţiilor de avere şi de interese pe pagina de internet a instituţiei, dacă aceasta există, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire, prin anonimizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresei instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii.

Totodată, persoanele desemnate vor transmite ANI, până la data de 1 august 2016, lista definitivă cu angajaţii care nu au depus în termen sau au depus cu întârziere declaraţiile de avere şi de interese, însoţită de punctele de vedere primite.

ANI aminteşte şi ce sancţiuni prevede Legea 176/2010.

Astfel, nerespectarea termenului pentru depunerea declaraţiilor de avere şi de interese ori nedeclararea cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei, iar Agenţia poate declanşa din oficiu procedura de evaluare.

Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 6 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice de către persoanele responsabile cu implementarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 2.000 lei. Aceeaşi sancţiune se aplică şi conducătorului entităţii respective, dacă acesta nu îndeplineşte obligaţiile prevăzute de Legea 176/2010.

Persoanele interesate se pot adresa Agenţiei, în vederea clarificării oricăror aspecte referitoare la modalitatea de completare şi depunere a declaraţiilor de avere şi de interese, la numărul de telefon 0372.06.98.69 sau la adresa de e-mail [email protected]

Declaraţiile se păstrează pe pagina de internet a instituţiei şi pe portalul public al ANI pe toată durata exercitării funcţiei sau mandatului, timp de 3 ani după încetarea acestora, şi se arhivează potrivit legii. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.