Creşte numărul forţelor de ordine implicate în menţinerea climatului de siguranţă pe litoral

0

Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a convocat vineri, 10 iunie, şefii structurilor teritoriale ale MAI din judeţul Constanţa şi le-a cerut pregătirea misiunilor din sezonul estival, conform Planului general de măsuri „Estival 2016” realizat la nivelul ministerului.

Începând de duminică, 12 iunie, şi până la sfârşitul sezonului, au fost dispuse o serie de măsuri organizatorice pentru creşterea siguranţei turiştilor care se vor afla pe litoralul românesc al Mării Negre, informează un comunicat de presă al MAI.

„Dacă anul trecut numărul forţelor de ordine a fost de aproximativ 900 de angajaţi ai MAI, anul acesta numărul celor implicaţi în acţiunile de menţinere a climatului de siguranţă pe litoral a fost crescut semnificativ. Din dispoziţia ministrului Petre Tobă, peste 1.500 de poliţişti, pompieri, jandarmi, poliţişti de frontieră, medici şi paramedici SMURD şi piloţi ai IGAV vor asigura misiunile de asigurare a ordinii publice în staţiunile de pe litoralul românesc. Acţiunile din această perioadă au ca reper analizele de risc privind evenimentele înregistrate în anii precedenţii şi estimările privind numărul de persoane care îşi vor petrece vacanţa pe litoral. Aceste măsuri au fost adaptate şi actualului context regional de securitate, evenimentele înregistrate în Grecia şi Turcia putând anticipa prezenţa unui număr mai mare de turişti care să-şi petreacă concediul pe litoralul românesc”, se arată în comunicat.

În perioada de vârf a sezonului estival, începând cu 1 iulie, pe lângă dispozitivul de siguranţă publică asigurat de structurile teritoriale din judeţul Constanţa, vor fi detaşaţi aproape 300 de poliţişti din ţară de la formaţiunile de ordine publică, investigaţii criminale şi criminalistică.

Conform dispoziţiei ministrului Afacerilor Interne, la sfârşitul fiecărei săptămâni, având în vedere numărul mare de turişti care se vor deplasa spre litoral, structurile de Poliţie Rutieră vor avea la dispoziţie elicoptere ale IGAV pentru asigurarea suportului aerian şi pentru monitorizarea traficului rutier.

De asemenea, vor fi puse în aplicare măsurile privind asigurarea intervenţiei în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe A2 prin prezenţa unor ambulanţe SMURD, autospeciale de descarcerare şi autospeciale cu apă şi spumă în puncte fixe de pe autostradă.

Acţiunile principale ale structurilor MAI care vor asigura măsurile de siguranţă pe litoral privesc: asigurarea prezenţei la vedere a patrulelor de ordine publică, identificarea zonelor cu risc criminogen şi desfăşurarea unor acţiuni preventive în aceste locuri, asigurarea fluidizării traficului rutier pe arterele către Constanţa şi între staţiunile de pe litoral, intensificarea acţiunilor şi controalelor preventive la obiectivele economice, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi asigurarea unei intervenţii rapide la evenimente, cazuri medicale şi în situaţiile de urgenţă.

Toate activităţile structurilor MAI vor avea un scop preventiv, acţiunile urmând a se desfăşura în mod integrat.

Anul acesta, în premieră, MAI va derula un proiect-pilot în staţiunile Mamaia, Eforie Nord, Costineşti şi Neptun, unde se vor amplasa puncte de prim-ajutor asigurate de pompieri şi paramedici SMURD din cadrul IGSU. Această nouă abordare va contribui la creşterea siguranţei cetăţenilor şi la reducerea timpilor de intervenţie la evenimente, estimează MAI.

În trei dintre aceste locaţii vor exista autospeciale tip şenilată de mici dimensiuni care vor putea transporta, în caz de nevoie, persoanele care necesită ajutor medical de pe plajă până la arterele rutiere unde vor putea ajunge ambulanţele.

La punctele de prim-ajutor va exista în permanenţă personal calificat, pregătit să răspundă în cazul producerii unor situaţii de urgenţă medicală ce pot apărea în rândul celor prezenţi pe plajele staţiunilor.

Pe mare, în zona Mamaia, Eforie Nord, Costineşti, Portul turistic Tomis şi Portul Mangalia vor exista cinci ambarcaţiuni ale IGSU cu personal calificat să intervină în situaţii de urgenţă. De asemenea, pe Lacul Siutghiol va exista permanent o ambarcaţiune a ISU.

Staţiunile incluse în acest proiect pilot sunt cele unde în ultimii 5 ani s-au înregistrat cele mai multe situaţii de urgenţă soldate cu victime.

Pentru reducerea timpului de răspuns la situaţii de urgenţă, ISU Constanţa va înfiinţa nouă puncte de lucru temporare încadrate cu câte o autospecială cu apă şi spumă, suplimentar faţă de cele 10 existente în prezent.

Aceste elemente noi de dispozitiv asigurate de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă urmează să fie amplasate în punctele de intervenţie începând din acest weekend.

De asemenea, MAI anunţă că, pe lângă misiunile desfăşurate pe litoralul românesc, vor continua acţiunile de colaborare cu autorităţile bulgare, astfel încât şi în acest an poliţişti români vorbitori de limbă bulgară vor fi prezenţi în staţiunile de pe litoralul statului vecin în scopul acordării de sprijin turiştilor români şi asigurării unui schimb operativ de date şi informaţii cu autorităţile locale.
(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.