Un calculator astronomic din Grecia Antică ar fi fost folosit pentru prezicerea viitorului

0

Un calculator astronomic vechi de 2.000 de ani folosit în Grecia Antică pentru trasarea mişcării Soarelui, a Lunii şi a planetelor poate să fi avut şi un alt scop – acela de a prezice viitorul, susţin cercetătorii.

Cunoscut drept primul computer din lume, Antikythera Mechanism este un sistem de mecanisme de bronz complexe datând din jurul anului 60 î.Hr., folosit de vechii greci pentru a urmări eclipsele solare şi lunare. El a fost recuperat dintr-un naufragiu descoperit în largul insulei greceşti Antikythera în 1901, relatează vineri agenţia Reuters.

În timp ce până acum cercetătorii s-au concentrat pe mecanismele sale interne, un studiu realizat în decurs de decenii încearcă acum să decodifice inscripţii de mai mică însemnătate aflate pe fragmentele de pe suprafaţa sa exterioară.

„Se confirmă faptul că mecanismul afişa planete şi arăta poziţia Soarelui şi a Lunii pe cer’‘, a declarat Mike Edmunds, profesor de astrofizică de la Universitatea din Cardiff, Țara Galilor, care face parte din echipa de cercetare. Dar, dincolo de oglindirea cerului, inginerii lui antici pot să fi cedat unui impuls mai puţin ştiinţific, şi anume curiozitatea permanentă a omului în legătură cu ce ne rezervă viitorul.

Edmunds, care a lucrat la proiect timp de aproximativ 12 ani, a declarat că decodarea inscripţiilor a oferit informaţii de mare valoare, referitoare la culoarea unei viitoare eclipse.

„Nu suntem destul de siguri cum să interpretăm acest lucru, pentru a fi corecţi, dar ar putea sugera că diferitele culori ale unei eclipse erau un soi de presimţire sau semnal. Anumite culori puteau fi mai bune decât altele în privinţa a ce urma să se întâmple”, a declarat el.

„În cazul în care este aşa, şi noi interpretăm acest lucru în mod corect, este prima dată când avem în acest mecanism o menţiune reală de astrologie mai degrabă decât de astronomie”, a adăugat cercetătorul. Cu toate acestea, a ţinut el să sublinieze, obiectivul principal al mecanismului a fost astronomic, şi nu astrologic. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.