Prună: Justiţia de dinainte de aderare şi de astăzi este ca Cenuşăreasa de dinainte de bal şi prinţesa de la bal

0

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că diferenţa dintre justiţia de dinainte de aderarea la UE şi cea din prezent este ca cea între „Cenuşăreasa de dinainte de seara de bal şi Cenuşăreasa prinţesă în seara de bal”.

„În perioada pre-aderare, justiţia din România era ceea ce era justiţia în foarte multe ţări din fostul bloc comunist. Și eu cred că şansa României, ca şi a altor state membre noi, este că în procesul acesta de aderare au avut ocazia, au fost obligate în procesul de pre-aderare, să ne facem, să trecem toată legislaţia printr-un proces de revizuire. La capătul acestui drum am avut un cadru legislativ care era după cele mai moderne standarde la nivelul Uniunii la acel moment, în momentul în care am aderat. Aproape 10 ani de la aderare, acest cadru legislativ dă şi rezultate, în sensul că avem instituţii care aplică acum acest cadru legislativ. Aşa că, nu ştiu … Aş spune că diferenţa dintre justiţia de dinainte de aderare şi justiţia de astăzi este ca cea între Cenuşăreasa de dinainte de seara de bal şi Cenuşăreasa prinţesă în seara de bal”, declară ministrul Justiţiei.

Tot în interviu, Raluca Prună spune şi că finanţarea este o problemă constantă a sistemului judiciar din România.

„Și în afară de finanţare, o altă chestiune este modul în care societatea se raportează la sistemul judiciar. Sistemului judiciar i se cer foarte multe, există o presiune absolut legitimă a publicului, a cetăţenilor — toţi suntem cetăţeni şi aşteptăm de la justiţie foarte multe — şi această aşteptare este, de fapt, o presiune pentru sistemul judiciar care uneori reacţionează mai bine, alteori reacţionează mai puţin bine. Trebuie să nu uităm că, exact cum în spatele fiecărui dosar există un om, şi în spatele judecătorului, ca funcţie, există un om, — sau în spatele procurorului — care nu sunt întotdeauna indiferenţi la presiunea aceasta care există din societate şi cred că noi, ca societate, îi datorăm justiţiei mai mult respect. Și mai cred ceva: cred că justiţia, sistemul judiciar îşi datorează sieşi mai mult respect şi uneori acest lucru nu se vede, chiar din interiorul profesiei, aşa cum văd eu”, susţine Raluca Prună.

Referitor la MCV, ministrul Justiţiei menţionează că punctele tari sunt lupta împotriva corupţiei, modul în care sistemul judiciar în genere funcţionează, parchetele, Înalta Curte.

„Punctul în care trebuie să mai lucrăm este — şi când spun ‘să mai lucrăm’, spun noi, ca societate — la nivelul Parlamentului, care cred că are o problemă de raportare faţă de MCV. Deci, nu cred că există probleme de conţinut, ci o problemă de raportare la mecanism ca atare”, spune ea.

În cazul respingerii de către Parlament a cererilor procurorilor de ridicare a imunităţilor demnitarilor, Raluca Prună consideră că trebuie evitată lipsa de predictibilitate, amintind că au fost situaţii în care în aceeaşi zi s-au trimis două cereri, iar într-un caz s-a încuviinţat, în alt caz, nu.

„Este un proces destul de greoi, şi, cum am zis, nu întotdeauna predictibil”, subliniază Prună.

De asemenea, ministrul Justiţiei abordează şi procedura de numire a şefilor parchetelor, dar şi despre eventualele propuneri de modificare a acesteia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.