Rusul Karasev va arbitra meciul dintre România şi Elveţia

0

Rusul Serghei Karasev va arbitra meciul dintre naţionalele de fotbal ale României şi Elveţiei, care va avea loc miercuri, 15 iunie, pe stadionul Parc des Princes din Paris, în Grupa A la EURO 2016.

Arbitri asistenţi vor fi compatrioţii săi Nikolai Golubev şi Tihon Kalughin, arbitri asistenţi adiţionali au fost nominalizaţi alţi doi ruşi, Serghei Lapocikin şi Serghei Ivanov, în timp ce arbitru de rezervă a fost desemnat belarusul Alexei Kulbakov.

Karasev, care duminică a împlinit 37 de ani, este arbitru FIFA din 2010. El a arbitrat naţionala României o singură dată până acum, pe 2 septembrie 2011, în victoria cu 2-0 în deplasare cu Luxemburg, în preliminariile EURO 2012.

De asemenea, Karasev a oficiat la centru la un meci al Elveţiei, terminat la egalitate cu Islanda, scor 4-4, pe teren propriu, în data de 6 septembrie 2013, în preliminariile CM 2014.

Serghei Karasev a mai condus în cinci rânduri echipe româneşti de club în cupele europene.

Rusul s-a aflat la centru la partida în care Steaua a învins-o pe Chelsea la Bucureşti (1-0), pe 7 martie 2013, în optimile Europa League.

Le-a condus pe FC Vaslui (1-4 cu Fenerbahce) în preliminariile Champions League, pe 8 august 2012, precum şi pe CFR Cluj în victoria cu Sporting Braga (3-1), din grupele Ligii Campionilor (20 noiembrie 2012).

De asemenea, a arbitrat-o pe Petrolul Ploieşti în meciul pierdut cu 1-5 în deplasare cu Swansea City, 22 august 2013, în play-off-ul Europa League, precum şi pe Astra Giurgiu în meciul pierdut acasă cu Olympique Lyon (1-2), pe 28 august 2014, în play-off-ul Europa League. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.