Israelul preia pentru prima oară preşedinţia unei comisii a ONU

0

Israelul a obţinut pentru prima oară luni preşedinţia uneia dintre cele şase comisii specializate ale Adunării Generale a ONU, spre marea dezamăgire a ţărilor arabe şi a palestinienilor, comentează AFP.

În cadrul reînnoirii structurilor Adunării Generale, în pregătirea celei de-a 71-a sesiuni care începe în septembrie, ambasadorul israelian Danny Danon a fost ales preşedinte al comisiei însărcinate cu rezolvarea problemelor juridice.

El a primit 109 voturi din partea celor 193 de ţări membre într-un scrutin cu buletine secrete, în condiţiile în care instanţele comisiilor sunt alese în general prin consens, notează France Presse.

‘Sunt foarte mândru să fiu primul israelian ales la preşedinţia unei comisii’, a comentat Danon în faţa jurnaliştilor. ‘Ca preşedinte, voi lucra cu toate statele membre, inclusiv cu cele care nu m-au votat, şi voi continua să susţin adevăratele obiective ale ONU’, a adăugat el.

Reprezentantul palestinian la ONU, Riyad Mansour, a denunţat o alegere ‘negativă şi o sursă de disensiuni’. El a estimat că ambasadorul israelian ‘reprezintă ocupaţia şi nu este calificat pentru a prezida comisia a şasea’, avertizând că ţările arabe se vor pune de acord asupra unui mod de a reacţiona.

Mansour a mai anunţat că biroul care îl asistă pe preşedintele comisiei este format din reprezentanţi ai ţărilor favorabile cauzei palestiniene (Pakistan, Venezuela, Ungaria şi Zambia).

‘Nu acceptăm ca o ţară care încalcă legile internaţionale orecum Israelul să poată decide asupra problemelor juridice la ONU’, a declarat presei ambasadorul yemenit, Khaled Aleymany, care prezidează în prezent grupul ţărilor arabe la Naţiunile Unite.

Într-un comunicat, misiunea israeliană a salutat ‘o reuşită istorică pentru Israel’, criticat adesea de ONU pentru politica sa de colonizare în Cisiordania şi pentru operaţiunile sale militare în Fâşia Gaza, comentează AFP.

‘De la aderarea Israelului la ONU în 1949, este pentru prima oară când un reprezentant israelian va prezida o comisie permanentă’, subliniază comunicatul.

Israelul intenţionează să profite de această tribună pentru a consolida textele ONU asupra luptei împotriva terorismului.

‘Israelul se află printre primele ţări în lume în ceea ce priveşte legislaţia internaţională şi lupta împotriva terorismului’, a afirmat Danon, adăugând: ‘Suntem bucuroşi să putem face să profite şi restul lumii de cunoştinţele noastre’.

Comisiile au un rol consultativ şi pregătesc proiectele de rezoluţie supuse apoi votului Adunării Generale. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.