Cel mai bun cofetar din lume

0

Francezul Pierre Hermé a fost desemnat cel mai bun cofetar din lume în clasamentul „World’s Best Restaurants”. El şi-a construit imperiul dulce pe pricomigdale, asociate cu arome inedite, mult apreciate de consumatori din Paris, Tokyo sau Dubai, transmite AFP.

Urmaş a patru generaţii de brutari-cofetari alsacieni (estul Franţei), cel pe care presa l-a numit „Picasso al patiseriei” sau „Dior al deserturilor” pentru creativitatea sa, deţine 47 de unităţi în 12 ţări. La 54 de ani şi 40 de ani de carieră, Pierre Hermé are statuia sa de ceară în Muzeul Grévin din Paris, iar numele său figurează în dicţionarul Larousse.

Deşi cofetarul amator de artă şi design propune bogate colecţii de ciocolată, tarte şi prăjituri mereu reînnoite, faima i-au adus-o îndeosebi pricomigdalele, fiecare bucată vânzându-se cu 2,10 euro.

„Ceea ce m-a făcut să mă ocup de pricomigdale a fost că la începuturile mele nu erau făcute din mare lucru: cafea, ciocolată, vanilie. Mi-am spus atunci că acolo există un spaţiu de creativitate de explorat”, a declarat el AFP.

În anii 1980 s-a lansat în asocieri inventive de arome, „pentru a face gustul pricomigdalelor mai ludic”, savoarea fiind cu atât mai bogată cu cât garnitura este mai generoasă, potrivit celui mai bun cofetar din lume. Pierre Hermé şi-a fondat firma în 1997, alături de Charles Znaty, inaugurând primul spaţiu în Japonia, înainte de Franţa.

Printre asocierile de arome care se bucură de cel mai mare succes se numără pricomigdalele cu ulei de măsline şi vanilie, Mogador (ciocolată cu lapte şi fructul pasiunii) sau Ispahan, best seller cu zmeură, litchi şi trandafir.

Hermé este adept al colaborărilor cu alţi creatori, fie că este vorba de parfumierul Jean-Michel Duriez, fostul „nas” al Rochas, sau de artişti ca italianul Giuseppe Penone, a cărui operă i-a inspirat un butuc de Crăciun. În prezent, artistul francez Nicolas Buffe ilustrează ambalajele preparatelor sale cu universul său feeric, jumătate manga, jumătate baroc.

Pierre Hermé este bucuros să constate actuala dezvoltare a sectorului cofetăriei de lux.

„Există tot mai mulţi cofetari talentaţi despre care se vorbeşte, care deschid spaţii noi, fac lucruri excepţionale în hoteluri, restaurante…Profesia este foarte vie, plină de tineri care vor să înveţe această meserie şi cred că acest lucru este formidabil„, a spus el, citat de AFP. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.