Cod Galben de caniculă şi furtuni, sâmbătă şi duminică

0

Meteorologii au emis, vineri, 17 iunie, o atenţionare Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată şi caniculă, valabilă sâmbătă şi duminică în 26 de judeţe.

Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 18 iunie, ora 9,00, 19 iunie, ora 9,00, în sud-vestul, centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zona montană instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt cu aspect de vijelie şi va cădea grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 — 20 l/mp şi izolat 30 — 40 l/mp.

În restul teritoriului astfel de fenomene se vor manifesta temporar şi pe spaţii restrânse.

Specialiştii ANM precizează că, în regiunile sudice, vremea se va menţine caniculară, cu maxime în jurul a 36 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge frecvent şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în zonele de câmpie şi podiş. În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18/19 iunie, temperaturile minime vor fi caracteristice unei nopţi tropicale.

Judeţele atenţionate sunt: Botoşani, Iaşi, Vaslui, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Covasna, Harghita, Bistriţa Năsăud, Mureş, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Mehedinţi şi Caraş-Severin.

Precipitaţiile prognozate în România pot antrena spre sol particulele de praf saharian, dar în concentraţii reduse.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza prezenta atenţionare mesaj.(Agentia Nationala de Presa AGREPRES)

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.