Cresc preţurile apartamentelor din marile oraşe

0

Preţurile apartamentelor din marile oraşe ale ţării continuă să crească, deşi condiţiile de accesare a finanţării s-au modificat odată cu apariţia Legii dării în plată, reiese dintr-o analiză de piaţă care cuprinde oraşele Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara.

„În ultimele 12 luni, apartamentele s-au scumpit, chiar dacă într-un ritm diferit, în toate cele trei oraşe analizate. Tendinţa ascendentă a pretenţiilor proprietarilor a fost susţinută de majorarea cererii, în vreme ce oferta (analiza ia în calcul oferta de apartamente vechi din cele trei pieţe) a dat semne clare de scădere (cu o singură excepţie)”, se arată în analiza citată.

Potrivit indicelui Imobiliare.ro, Cluj-Napoca este, în prezent, cea mai scumpă piaţă rezidenţială a ţării. La finele lunii mai, preţul solicitat de vânzători ajunsese la 1.209 euro pe metru pătrat util — valoare cu 13,9% mai mare decât cea valabilă în mai 2015, respectiv 1.061 de euro pe metru pătrat.

„Această evoluţie a avut loc în contextul în care, în primele cinci luni ale anului, volumul de noi anunţuri de vânzare pe segmentul apartamentelor a scăzut cu 19,1% faţă de anul precedent. Pe de altă parte, la capitolul cerere, datele Imobiliare.ro arată un salt de 38,4% al numărului de potenţiali cumpărători (cea mai mare creştere dintre cele trei oraşe analizate)„, se arată în comunicatul citat.

Bucureştiul, cu o valoare medie de 1.126 de euro pe metru pătrat util, avea în mai apartamente disponibile spre vânzare (noi şi vechi) cu 6,6% mai scumpe faţă de perioada similară a anului trecut, când ajungeau la 1.056 de euro pe metru pătrat. Și aici s-a înregistrat o scădere cu 16% a anunţurilor de vânzare în ianuarie-mai 2016 (comparativ cu intervalul similar din 2015), în timp ce nivelul cererii a crescut cu 9,2%. Ca volum, Capitala domină oraşele secundare, având de 5 ori mai mulţi cumpărători decât Clujul sau Timişoara.

Pe categorii de apartamente, 38% dintre bucureşteni vizează locuinţe cu două camere, 31% sunt interesaţi de trei camere, 18% ar opta pentru o garsonieră, 11% pentru patru camere şi 2% pentru cinci camere.

„Ca preţ, cea mai mare parte din cerere (47%) este concentrată pe intervalul 50.000-100.000 de euro, segment care a consemnat o creştere de 12,9% în ianuarie-mai 2016 (faţă de anul precedent). Pe de altă parte, 36% dintre potenţialii cumpărători sunt interesaţi de oferte mai mici de 50.000 de euro (după un avans de 3,6% raportat la 2015). Nu în ultimul rând, segmentul de la 100.000 de euro în sus atrage 17% din cererea actuală de apartamente, după un salt de 26,7% în primele cinci luni din 2016”, mai reiese din analiza citată.

Timişoara este singurul oraş în care indicele Imobiliare.ro a consemnat luna trecută un recul, de 0,7%, coborând astfel sub pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat atins în aprilie. Cu toate acestea, preţul mediu solicitat în prezent de vânzători, respectiv 993 de euro pe metru pătrat util, este cu 13,5% mai mare decât cel valabil în urmă cu un an (875 euro pe metru pătrat).

Pe de altă parte, Timişoara este singura piaţă dintre cele analizate care a înregistrat o creştere a numărului de oferte noi de vânzare comparativ cu anul trecut (7,3%). Avansul consemnat la capitolul cerere, de 16,1%, îl depăşeşte însă pe cel al ofertei — fapt ce explică, cel puţin parţial, evoluţia pozitivă a preţurilor, se mai arată în analiza menţionată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.