Avocatul Doru Boştină, 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere

0

Curtea de Apel Bucureşti a decis vineri condamnarea avocatului Doru Boştină la 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală în formă continuată.

Decizia CAB nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Judecătorii CAB au schimbat încadrarea juridică a faptei comise de Doru Boştină şi l-au condamnat la 3 ani închisoare pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Pedeapsa de 3 ani a fost contopită cu altă pedeapsă de un an de zile, primită de Boştină în dosarul cu Gruia Stoica.

„Constată că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare (…), pedeapsă a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere. Anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală sus-menţionată pe care o contopeşte (…) cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, stabilind pedeapsa mai grea, de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi”, se arată în minuta deciziei.

Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului Doru Boştină, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.

Avocatul va trebui ca, pe durata termenului de încercare, să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

Instanţa scade din pedeapsa închisorii durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 14 mai 2015 la 20 mai 2015.

CAB a mai decis condamnarea inculpatului Mihai Răducanu la pedeapsa de 3 ani închisoare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 5 ani, pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Un alt inculpat din dosar, Ironim Țentean, a fost condamnat la 3 ani de închisoare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 5 ani, pentru evaziune fiscală în formă continuată.

Judecătorii CAB au mai stabilit condamnarea la 3 ani de închisoare sub supraveghere, cu un termen de încercare de 5 ani, a inculpatului Mihai Alexandru Tudorică, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.

La aceeaşi pedeapsă a fost condamnat inculpatul Alexandru Cucu, respectiv 3 ani de închisoare cu suspendare cu supraveghere, pentru complicitate la evaziune fiscală în forma continuată.

„În baza art. 19 raportat la art. 397 din Codul de procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de statul român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi obligă pe inculpatul Țentean Ironim în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Condor Investment Group SRL şi cu inculpatul Cucu Alexandru, iar pe acesta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Soft Touch SRL la plata către partea civilă a sumei de 1.329.360 lei (…) şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente acestui debit”, se mai arată în decizie.

De asemenea, instanţa constată că inculpaţii Doru Boştină, Mihai Tudorică şi Mihai Răducanu au acoperit integral prejudiciile cauzate statului.

Decizia poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pe 17 noiembrie anul trecut, Doru Boştină a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În acelaşi dosar, au fost deferite justiţiei alte patru persoane — Mihai Răducanu, Ironim Țentean, Mihai Alexandru Tudorică şi Alexandru Cucu.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în perioada septembrie 2012 — aprilie 2013, în calitate de avocat, Doru Boştină a înregistrat în evidenţele contabile şapte facturi fiscale privind operaţiuni fictive, respectiv achiziţii de servicii de la SC S.T. SRL, puse la dispoziţie de Alexandru Cucu, în calitate de administrator al SC S.T. SRL, prin această modalitate sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum de 1.677.048 lei, reprezentând impozit pe venit şi TVA de plată.

În perioada iunie 2011 — septembrie 2013, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, Mihai Răducanu, în calitate de administrator la SC W SRL, SC E.S. SRL şi SC C.S. SRL, a înregistrat în evidenţele contabile ale acestor societăţi 33 de facturi fiscale privind operaţiuni fictive, respectiv achiziţii de servicii provenind de la SC D.S.C. SRL şi S.C. S.T. SRL, modalitate prin care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat de către cele trei societăţi, în cuantum total de 1.254.488 lei, compus din impozit pe profit şi TVA de plată.

De asemenea, Mihai Răducanu a beneficiat de sprijinul lui Mihai Tudorică şi Alexandru Cucu, care i-au pus la dispoziţie cele 33 de facturi fiscale privind operaţiunile fictive, înregistrate în contabilitatea societăţilor pe care le administra.

Procurorii mai arată că, în perioada ianuarie 2012 — septembrie 2013, Ironim Țentean, în calitate de asociat şi administrator în fapt al SC C.I.G. SRL, a înregistrat în evidenţele contabile 16 operaţiuni comerciale fictive, constând în achiziţii de servicii de la SC S.T. SRL, beneficiind de sprijinul lui Alexandru Cucu, care i-a pus la dispoziţie documente financiare fictive, prin această modalitate sustrăgându-se de la plata datoriilor fiscale în cuantum de 1.329.360 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA de plată.

La rândul său, Mihai Alexandru Tudorică este acuzat că, în calitate de asociat şi administrator în fapt al SC S.R.A.C. SRL, a înregistrat în evidenţele contabile 13 operaţiuni comerciale fictive, constând în achiziţii de servicii de la SC D.S.C. SRL şi SC S.T. SRL, sustrăgându-se de la plata datoriilor fiscale în cuantum de 215.550 lei, reprezentând impozit pe profit şi TVA de plată.

În cursul anchetei, de la Doru Boştină, Mihai Răducanu şi Mihai-Alexandru Tudorică a fost recuperat în cea mai mare parte prejudiciul, prin achitarea sumei totale de 3.283.953 lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)(Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.