Efectele Brexit pentru industria românească nu vor fi directe, întrucât nu există investiţii majore britanice

0

Industria românească nu va resimţi în mod direct efectele unei ieşiri din Uniunea Europeană a Marii Britanii, întrucât nu există la ora actuală investiţii majore britanice, a declarat, vineri, 24 iunie, Teodor Chirica, expert în domeniul energiei nucleare.

„Nu cred că s-au făcut până acum scenarii aprofundate despre ce înseamnă ieşirea Marii Britanii din UE pentru industria românească. În opinia mea, scara este mult mai mare, dar în sectorul energetic nu avem la ora actuală investiţii majore britanice în România şi o prezenţă majoră britanică în general, în economie. Nu sunt nici bănci britanice. Royal Bank of Scotland, singura bancă mare, a plecat. Sigur că trebuie aşteptat şi văzut cum evoluează lucrurile şi ce se va întâmpla mai departe, dar eu consider că aspectele politice sunt mai importante”, a spus Chirica.

El a amintit că, totuşi, piaţa de energie a Marii Britanii a fost şi continuă să fie un model pentru piaţa românească.

„Marea Britanie, pe lângă alte lucruri pe care le-a făcut distinct, îşi reorganizează piaţa energiei, se întoarce la o piaţă semireglementată, dar care să favorizeze investiţiile. Într-un fel este un model pe care l-a gândit şi România. Deci efectele ar putea fi unele de biliard în domeniul energetic”, a susţinut Chirica.

Conform rezultatelor definitive anunţate vineri, 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului iar rata de participare la vot a fost de 72,2%. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.