Nicolas Cage s-a despărţit şi de cea de-a treia soţie, Alice Kim

0

Actorul american Nicolas Cage şi cea de-a treia sa soţie Alice Kim s-au despărţit încă din luna ianuarie, a anunţat reprezentantul actorului pentru relaţia cu presa, scrie UPI.com.

Cei doi, care s-au căsătorit în 2004, au împreună un băiat în vârstă de zece ani pe nume Kal-el Coppola Cage. Numele real al actorului este Nicolas Kim Coppola.

Platforma de ştiri Entertainment Tonight, revista People şi portalul E! News au confirmat că actorul s-a despărţit de fosta ospătăriţă, 32 de ani, însă nu au indicat motivul despărţirii celor doi.

Cage, 52 de ani, a mai fost căsătorit cu Lisa Marie Presley şi cu Patricia Arquette. Actorul mai are un fiu, Weston, 25 de ani, din relaţia cu modelul Christina Fulton. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.