Pepsi reintroduce aspartamul în băuturile sale

0

PepsiCo a decis să reintroducă aspartamul în băuturile sale carbogazoase din SUA după eşecul comercial al noilor îndulcitori artificiali, a declarat un purtător de cuvânt al companiei citat de AFP.

Gigantul băuturilor carbogazoase şi al snack-urilor a decis în aprilie 2015 să înlocuiască acest îndulcitor principal prin sucraloză, comercializată în Franţa sub numele de Canderel, după ce mai multe studii au acuzat aspartamul că ar fi cancerigen.

Dar vânzările nu au mers bine deoarece consumatorii americani au continuat să evite băuturile care conţin îndulcitori artificiali. Vânzările americane la Pepsi ‘Light’ au scăzut cu 10,6% în primul trimestru, în timp ce cele de Coca ‘Light’, produse de rivala Coca-Cola, au scăzut cu 5,7%.

„Consumatorii vor să aibă dreptul de a alege în privinţa băuturilor carbogazoase prin urmare am îmbogăţit gama noastră de produse care sunt pe gustul lor”, a explicat purtătorul de cuvânt al companiei.

Pepsico va continua astfel să propună băuturi carbogazoase pe bază de sucraloză în timp ce Coca-Cola s-a orientat deja spre îndulcitori pe bază naturală precum ştevia, o plantă cu mare capacitate îndulcitoare cu gust dulce-acrişor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.