Preţul gazelor, îngheţat la 60 de lei/MW

0

Ministrul Energiei Victor Grigorescu a anunţat, marţi, 28 iunie, că preţul gazelor naturale din producţia internă va fi îngheţat pe o perioadă de 9 luni, la 60 de lei pe MW.

„Am făcut două lucruri în această şedinţă de guvern. Am decis să nu majorăm preţul la producţia internă de gaze naturale destinată populaţiei şi producătorilor de energie termică, îngheţând acest preţ la 60 de lei pe MW, pentru o perioadă de 9 luni de zile. Am luat măsurile necesare ca să ne asigurăm că în iarnă o să avem cantităţi de gaze suficiente în depozite astfel încât să evităm această tradiţională discuţie dacă ne ajung cantităţile depozitate pentru a face faţă sezonului rece„, a anunţat Grigorescu marţi seară, la Palatul Victoria.

El a explicat că măsura de îngheţare a preţului gazelor răspunde „unor condiţii de piaţă particulare”.

„Dacă nu am fi luat această măsură, am fi ajuns în postura în care consumatorul final ar fi avut un preţ reglementat potenţial mai mare”, a susţinut ministrul Energiei.

Grigorescu a precizat, totodată, că s-a creat „un cadru legal explicit” prin care se reconfirmă faptul că ANRE e instituţia care trebuie să stabilească obligaţia de înmagazinare.

„Instituim nişte amenzi drastice în măsura în care actorii din piaţă nu constituie stocuri de gaze naturale potrivit obligaţiilor stabilite de ANRE”, a mai spus ministrul Energiei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.