102.387 de cereri, admise în prima etapă de înscriere la grădiniţă

0

Un număr de 102.387 de cereri (95,56%) din totalul celor 107.140 de depuse au fost admise în prima etapă a înscrierilor în învăţământul preşcolar, care s-a derulat între 23 mai şi 17 iunie.

Potrivit unui comunicat al MENCS, cele 4.753 de solicitări nesoluţionate vor putea fi redepuse în a doua etapă, programată între 27 iunie şi 29 iulie.

MENCS precizează că orarul înscrierilor este stabilit de conducerea unităţilor de învăţământ şi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acestora (dacă există) şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.

„În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii generale de departajare (stabilite de Ministerul Educaţiei) şi criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de Oficiul juridic al Inspectoratului Școlar Judeţean/ al municipiului Bucureşti)”, precizează sursa citată.

Totodată, cererile respinse fie ca urmare a opţiunilor insuficiente din fişa de înscriere, fie din cauza absenţei locurilor la unitatea de învăţământ dorită vor putea fi redepuse şi aprobate în etapele imediat următoare sau în etapa de ajustări (1 — 31 august). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.