Deschiderea unui hotel Sheraton în Cuba – o premieră pentru o multinaţională americană în ultimii peste 50 de ani

0

Lanţul hotelier Starwood a inaugurat marţi, 28 iunie, un hotel la Havana, marcând astfel revenirea unei multinaţionale americane în Cuba comunistă, pentru prima dată de la revoluţia lui Castro din 1959, informează AFP.

„Este un moment unic, un moment special” pentru această companie, „prima cu sediul în Statele Unite care vine în Cuba de peste 55 de ani”, a declarat Jorge Giannattasio, directorul de lanţului pentru America de Sud, în cadrul unei ceremonii desfăşurate marţi seară.

Lanţul american, proprietar al hotelurilor Meridien, W. Hotels, Westin şi Sheraton, va asigura gestionarea Four Points, un hotel de 186 camere situat în vestul Havanei şi aflat în proprietatea grupului turistic Gaviota, administrat de Forţele Armate cubaneze.

„Acest moment marchează deschiderea unui nou capitol în istoria hotelieră cubaneză”, a apreciat şi Carlos Latuff, preşedintele grupului Gaviota, proprietar a peste 60 de hoteluri de pe insulă.

În luna martie, în ajunul unei vizite istorice în Cuba a preşedintelui american Barack Obama, Starwood a anunţat încheierea unor acorduri cu autorităţile cubaneze privind investiţii de mai multe milioane de dolari.

În plus faţă de gestionarea Four Points, lanţul urmează să asigure gestionarea hotelului Inglaterra, de 83 de camere, deschis în 1875, în centrul Havanei.

De asemenea, grupul hotelier a semnat o scrisoare de intenţie cu autorităţile cubaneze, pentru gestionarea unui al treilea hotel, Santa Isabel, situat tot în capitala Havana. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: EPA

 

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.