Ziua celor 1.000 de fete secuience

Mii de persoane, multe îmbrăcate în costume populare, au participat sâmbătă, 2 iulie, la Miercurea Ciuc la tradiţionala manifestare „1.000 de fete secuience”, care are rolul de a promova portul tradiţional şi obiceiurile zonei.

Încă de la ora 6,30, fanfara din localitatea Sântimbru a cântat pe străzile din Miercurea Ciuc, pentru a-i trezi pe localnici şi a-i invita la sărbătoarea portului şi dansului popular.

În jurul orei 9,00, zeci de grupuri de dansatori, din întreg judeţul Harghita, dar şi din Covasna, Mureş sau Alba, au străbătut municipiul Miercurea Ciuc pe jos, călare sau în sute de căruţe, interpretând cântece tradiţionale.

Pe platoul din faţa Palatului Administrativ, dansatorii mari şi mici, de la câţiva ani până la octogenari, au dansat câteva zeci de minute şi i-au invitat alături de ei şi pe spectatorii veniţi în număr mare la eveniment.

Participanţii au pornit apoi către mânăstirea Franciscană de la Șumuleu Ciuc, unde a fost oficiată o slujbă, după care toate grupurile de dansatori vor evolua pe scena amenajată pe Dealul Șumuleu, acolo unde, în fiecare an, are loc marea procesiune de Rusaliile Catolice.

Programul evenimentului mai cuprinde un târg al produselor tradiţionale, unde zeci de meşteri populari îşi prezintă atât produsele, cât şi meşteşugurile.

„Ne întâlnim an de an, secuii din Miercurea Ciuc şi din judeţ, îmbrăcaţi în port popular, ca să vedem dacă suntem mai frumoşi, mai buni, mai mulţi, avem costume mai frumoase, avem rugăciuni mai concentrate decât anul trecut’, a declarat Andras Mihaly, directorul Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita, organizator al manifestării. Acesta şi-a exprima speranţa că tradiţia va fi dusă mai departe, iar strănepoţii săi se vor afla pe fotografia de final a evenimentului.

Viceprimarul comunei Sântimbru, Fulop Kinga, coorganizator şi gazdă de onoare a festivalului, întrucât în 2015 din această localitate au venit cei mai mulţi participanţi îmbrăcaţi în port popular, respectiv 300, a spus că pregătirile au început încă din toamna anului trecut şi au reunit localnici de toate vârstele.

Miercurea-Ciuc-fete-secuiene-02

„Obiectivul cel mai important este de a transmite mai departe portul şi obiceiurile populare, dar şi de a educa ca să fie cetăţeni buni şi să se implice în acţiunile comunităţii. Și cetăţenii din comuna noastră au participat în număr mare, cu mult entuziasm, cei mici lucrează cu cei bătrâni, iar pe scenă vor fi copii de 3 ani şi bătrâni de 83 ani”, a spus Fulop Kinga.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Barti Tihamer, a punctat faptul că evenimentul este atât o sărbătoare a portului popular, cât şi una în care femeile se află în centrul atenţiei.

„Cred că fiecare naţiune trebuie să-şi sărbătorească portul popular şi această zi este şi o sărbătoare a portului popular, dar este şi o zi în care sărbătorim femeile, fetele, secuiencele, cu ajutorul cărora am putut şi putem rămâne aici, în Secuime. (…) În 1931, sărbătoarea s-a născut dintr-o nevoie, dar a devenit mult mai mult decât atât. A devenit o prezentare a portului, o prezentare a fetelor cu care ne mândrim şi cred că şi în zilele noastre are mesajul ei, nu e vorba doar de port, ci şi de importanţa femeii, care ajunge în centrul atenţiei, împreună cu portul popular’, a arătat Barti Tihamer.

Miercurea-Ciuc-fete-secuiene-03

Ziua celor ”1.000 de fete secuience” a fost organizată pentru prima dată în 1931 de etnograful maghiar Domokos Pal Peter. Atunci, sărbătoarea era prilej de însurătoare pentru feciorii din zonă, dat fiind că în perioada interbelică foarte multe fete plecau la lucru în alte regiuni ale ţării şi astfel manifestarea avea rolul de a-i reuni pe tineri în vederea întemeierii unei familii.

Organizatorii susţin că, în prezent, această zi se doreşte a fi o sărbătoare a familiilor, a întâlnirii şi a promovării valorilor tradiţionale. Numărul participanţilor îmbrăcaţi în port a crescut foarte mult de la an la an şi a ajuns în 2015 la peste 3.300 de băieţi şi fete, care au purtat costume tradiţionale. Primul an în care s-a depăşit numărul de o mie de fete secuience îmbrăcate în port popular, respectiv 1.206, a fost în anul 2012.

„Ziua celor 1.000 de fete secuience” este organizată de Primăria Municipiului Miercurea-Ciuc, Ansamblului Naţional Secuiesc Harghita şi Fundaţia ‘Ziua celor o mie de fete secuience’, în parteneriat cu consiliile judeţene Harghita şi Covasna şi cu Primăria Sântimbru. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.