Deficit de trei ori mai mare decât aceeași perioadă a anului 2016, cheltuielile pentru investiții în scădere

Ministerul Finanțelor Publice a publicat astăzi, 27 aprilie, execuția bugetului general consolidat în perioada 1.01-31.05.2017. Conform datelor operative, primele cinci luni ale anului 2017 s-au încheiat cu un deficit de trei ori mai mai mare decât aceeași perioadă a anului 2016 (0,27% din PIB respectiv 0,1% din PIB în anul 2016). În plus, față de luna anterioară, deficitul a crescut cu 0.8 miliarde lei.

În ceea ce privește veniturile bugetului general consolidat, acestea au fost cu 7,9% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent ajungând la o valoare de 98,4 miliarde lei (12,1% din PIB), cu 18,3 miliarde lei mai mare decât în luna aprilie.

Și în ceea ce privește cheltuielile bugetului general consolidat, au fost înregistrate creșteri, însă în zone nesustenabile precum cheltuielile cu personal, care au crescut cu 19,1% și cheltuielile cu asistența socială care au crescut cu 10,1%, cu 21,8 miliarde lei mai mult decât în luna precedentă.

De asemenea, conform datelor ministerului, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe au scăzut cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Astfel, dacă în primele patru luni ale anului, execuția bugetară avea un excedent de 1,4 miliarde lei, la sfârșitul lunii mai, înregistra un deficit de 2,2 miliarde lei, în contextul creșterii cheltuielilor de personal și al scăderii cheltuielilor pentru investiții.

Citeste si:  Comisia Europeană a inclus prioritățile lui Siegfried Mureșan în proiectul de buget al UE pentru 2018: 2,2 miliarde de euro în plus pentru locuri de muncă și siguranța cetățeanului

În acest context, CNIPMMR solicită:

– Stabilirea ca prioritate absolută a domeniului fondurilor europene, acreditarea autorităţilor de management şi creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene;

– Adoptarea de măsuri pentru creșterea investițiilor publice pentru susținerea relansării economice;

Aplicarea Codului Fiscal și nemodificarea acestuia pentru 4 ani, asigurându-se stabilitatea şi predictibilitatea legislaţiei fiscale;

– Creşterea capacității tehnice de implementare a programelor pentru IMM-uri;

Dezvoltarea parteneriatelor public-private cu organizaţiile întreprinzătorilor în derularea activităţii agenţiilor de atragere de investiții.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata