REBEGA despre interesul național în vâltoarea Parlamentului European

0
Care considerați că sunt prioritățile țării noastre din perspectiva armonizării cu directivele Uniunii Europene?

 

Comisia și în general instituțiile europene emit în permanență regulamente sau directive, pe care toate statele membre trebuie să le înglobeze în propria legislație. Problema României nu este armonizarea, ci lipsa unui proiect de țară. Noi nu știm, de fapt, ce vrem de la Uniunea Europeană. Am omis, în perioada de pre-aderare, să le spunem oamenilor că Uniunea Europeană presupune asumarea unui rol pentru fiecare stat membru. Noi ne-am gândit că intrăm în Uniune și apoi nu mai trebuie să facem nimic, ne rezolvă Uniunea problema. Prin urmare, la 10 ani de la aderare, noi nu avem încă stabilite niște obiective și nu știm ce rol să jucăm. Într-un fel, criza de acum ar trebui să restarteze întreg proiectul Uniunii Europene. Avem noroc! Am putea face un efort pentru ca acum să avem o opțiune clară, să știm ce vrem și să cerem aceste lucruri. Tocmai s-au avansat cinci scenarii privind viitorul Europei. Unele dintre aceste scenarii ar însemna practic desființarea Uniunii Europene. Eu nu cred că Uniunea Europeană trebuie desființată, dar evoluțiile din ultimii trei-patru ani ne arată nu doar o criză, ci și o îngrijorătoare lipsă de soluții. Țările care susțin statu quo-ul, în special Germania, condamnă euroscepticismul ca fiind cauza crizei. din păcate este evident că euroscepticismul nu este cauza ci efectul crizei, iar euroscepticismul ar fi sănătos pentru România pentru că ne-ar scoate dintr-un wishful thinking în care înotăm de 10 ani. Este momentul să luăm o decizie.

 

Ați votat împotriva raportului privind reducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici considerând că ‘’ambițiile și obiectivele Uniunii Europene în materie de reducere a efectelor poluării la nivel european trebuie să țină cont de PIB-ul, capacitatea de investiții pe termen mediu și lung, dezvoltarea tehnologică și economică a țărilor membre’’. În contextul actual, ținând cont de diferențele investiționale între regiuni și țări, considerați că nu ar trebui accelerat ritmul, astfel încât recuperarea decalajelor de dezvoltare să fie cât mai rapidă, sau aceasta ar fi forțată și nesustenabilă?

 

Reducerea decalajelor de dezvoltare se face, din păcate, cu costuri mai mari decât dezvoltarea propriu-zisă. De exemplu, dezvoltarea spectaculoasă a Chinei în ultimii 30 de ani s-a făcut printr-o creștere uriașă a poluării. În cazul României, dezindustrializarea a dus la o scădere importantă a poluării și, din acest punct de vedere, stăm bine în ansamblul Uniunii. Dar aceeași dezindustrializare a creat foarte multe vulnerabilități și a redus plaja de opțiuni pentru dezvoltare. În condițiile actuale ale României, putem spera la dezvoltare doar dacă ne orientăm spre domeniile IT și Hi Tech.

 

Care considerați că ar putea fi avantajele României în dezvoltarea din punct de vedere al orașelor inteligente? Există un avantaj competitiv real având forța de muncă calificată în IT&C?

 

Vedeți, în momentul în care vorbim de forța de muncă calificată în IT&C, ne referim la o categorie socială destul de restrânsă, dar nu la România în ansamblu. Tinerii noștri informaticieni nu lucrează într-o companie numită România, care să îi plătească bine și care să le ofere oportunități de carieră nelimitate. Ei lucrează, în majoritate, în companii private, de cele mai multe ori multinaționale. Salariile care se dau în România, chiar în aceste companii, sunt sistematic mai mici decât în țările dezvoltate. Aceasta înseamnă că, dintre IT- iștii noștri, cei care sunt foarte buni pleacă (de cele mai multe ori în cadrul aceleiași companii) pe alte meleaguri, iar cei care sunt mai puțin competitivi se plafonează. Prin urmare, România, în situația actuală, beneficiază prea puțin de pe urma creierelor calificate sau super calificate și nu este cazul numai IT-ului, este și cazul medicilor, arhitecților etc. Revenind la prima parte a întrebării dvs., aș face mai întâi observația că, în epoca postindustrială, de multe ori conceptele se nasc înaintea realității și uneori cunosc o glorie nejustificată de transpunerea în practică.

După părerea mea, aceasta este situația și cu ideea de smart city. Probabil că a fost foarte tentantă analogia cu perioada preindustrială din secolele XVII- XVIII, când constituirea unor orașe în sensul modern al cuvântului în Europa de vest a dat un impuls hotărâtor dezvoltării capitalismului. Acum, pornind de la realitatea că s-a trecut într-o epocă postindustrială, s-a născut ideea că trebuie să existe un „ceva” care să joace rolul de motor al acestei transformări și s-a ajuns la formula smart city. Adică un fel de alcătuiri ca în filmele SF, cu clădiri de sticlă în care, în birouri ultra moderne, lucrează indivizi supradotați, cu instrumente inimaginabile. Aceasta este pur și simplu o metaforă! Sigur, ne putem gândi la Silicon Valley, sau la City of London, sau la alte locuri din Japonia, China, Rusia, Coreea de Sud sau India. Aș face însă observația că toate aceste cazuri sunt cazuri pilot în care state foarte puternice au alocat discreționar resurse foarte mari în acest scop. Sigur, în momentul de față, ideea s-a răspândit și în foarte multe locuri din țările dezvoltate se cochetează cu titulatura smart city, dar dincolo de situațiile în care statul este cel care alimentează un asemenea proiect, un city care să fie în întregime „smart” nu există. Există însă ceea ce am putea numit un început de smart network, bazat în mod esențial pe companii multinaționale și mici hub-uri, care, deși sunt concentrate în anumite orașe occidentale, nu sunt localizate strict într-un anume loc. Dimpotrivă, caracteristica smart network-ului este delocalizarea. Într-un fel aceasta seamănă cu fondurile de investiții, adică un sistem prin care active financiare (în cazul smart network-ului vorbim despre active de inteligență și know-how) sunt mutate dintr-un loc în altul pe întreg globul în funcție de oportunitățile de afaceri.

 

Care sunt noutățile legislative privind folosirea monedei virtuale? În mai 2016 ați afirmat că ”monedele virtuale oferă avantajul anonimatului tranzacțiilor și un grad sporit de securitate a datelor personale”. În contextul unei Europe măcinate de probleme de securitate, considerați că anonimatul tranzacțiilor reprezintă în continuare un avantaj? Pregătește Parlamentul European acțiuni privind implementarea unui cadru legislativ adecvat care să reglementeze aceste tranzacții?

 

În ultimele 6 luni la nivelul Parlamentului European nu am mai avut noutăți privind folosirea monedei virtuale. Dar aș vrea să fiu bine înțeles: faptul că am afirmat că moneda virtuală oferă anumite avantaje nu înseamnă că susțin necondiționat o asemenea schimbare sau că nu există și dezavantaje. Privind lucrurile foarte filosofic, este mai curând probabil ca moneda virtuală să câștige teren în dauna banilor concreți, pentru că așa s-a întâmplat și atunci când aceștia au înlocuit trocul cu produse.

 

Există orașe sau regiuni în Europa, pe care le apreciați ca fiind reper în smart city?

 

Mi-e relativ greu să răspund la această întrebare pentru că, după cum v-am spus, sunt convins că există mai mult smart networks decât smart cities. Desigur, în Londra sau Amsterdam sau în câteva aglomerări din Olanda, Scoția, Renania, concentrările de activități smart se observă mai clar, dar nu aș putea spune că există un model.

 

Care credeți că sunt provocările pe care le întâmpină România, la nivel administrativ și cum pot fi acestea depășite, pentru a crea regiuni dezvoltate?

 

Am anticipat puțin în răspunsurile anterioare întrebarea dvs. Foarte simplu și pe scurt, avem două probleme: un proiect de țară coerent care să genereze un consens politic și social și banii. Evident proiectul este prioritar, pentru că până acum am pierdut sume uriașe pe proiecte care fie nu s-au terminat, fie au fost eșecuri. Aș mai sublinia încă o dată un lucru, nu ne vom putea dezvolta ca țară atâta vreme cât nu vom avea tăria de a ne apăra propriile interese, chiar împotriva unor idei mainstream de la Bruxelles sau din alte părți. Este necesară o politică mult mai națională în aceste domenii. România viitorului nu poate și nu trebuie să fie concepută în clișeul mioritic: un picior de plai și țărani frumoși îmbrăcați în costume naționale. Desigur, aceste tradiții trebuie păstrate și cultivate, dar viitorul este al competiției tehnologice, or, pentru a putea fi în competiție noi trebuie să avem o echipă și pe echipă trebuie să scrie România. Nu numele vreunei companii multinaționale, ci România!

 

Sursa: Smart City Magazine

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.