Prețul porumbului la recoltare și perspective.

Suntem în plină campanie de recoltare a porumbului, într-un an cu producţii relativ bune (exceptând unele zone din vestul ţării) şi ne uităm cu mare interes la valoarea recoltei.
Din păcate, anul acesta este unul destul de dificil în ceea ce priveşte nivelul preţului, acesta fiind mai mic decât anul trecut, atât în piaţa bursieră cât şi în cea fizică.

O comparaţie a evoluţiei preţurilor la porumb în ultimi ani pe bursa MATIF din Paris ilustrează nivelul mai scăzut al preţurilor futures pe perioada acestui an.
Cu albastru e reprezentată evoluţia preţurilor din acest an, iar cu gri şi verde evoluţia din anii precedenţi.

Nici perspectivele nu par a aduce mari schimbări, mai ales dacă ne uităm pe evoluţia din anii trecuţi pentru această perioadă, vedem că preţurile nu s-au modificat simţitor în perioada recoltării.
În piaţa fizică, preţurile oferite zilele trecute de către unii traderi parteneri AgroGo pentru porumb cu livrare la portul Constanţa au fost în jurul valorii de 620 RON/t ceva mai mici decât în aceeaşi perioadă din anul trecut.

Citeste si:  Secretele unei afaceri profitabile cu mure sau cum obţii o recoltă de 50.000 de euro la hectar

Dat fiind faptul că o bună parte din producţia de porumb merge spre export, o importanţă mare în evoluţia preţului o are şi contextul internaţional. În bazinul Mării Negre, se ştia încă de acum căteva luni că, în acest sezon, competitorii noştri tradiţionali, Rusia şi Ucraina vor avea volume foarte mari de porumb. Între timp, ultimele rapoarte USDA (autoritate recunoscută la nivel mondial pentru statistici în agricultură) arată că producţia din Ucraina s-a diminuat din cauza unei secete accentuate din luna August. Această scădere este însă compensată de o creştere semnificativă a producţiei de porumb din Brazilia şi Argentina.

Astfel, dat fiind nivelul relativ scăzut al preţului şi perspectivele nesigure, profitabilitatea pentru porumb în acest an este strâns legată de producţia obţinută la hectar de către fermieri.

De asemenea, acest an reaminteşte de importanţa pe care o are pentru fiecare fermier care lucrează suprafeţe mari, stabilirea unei strategii de vânzare a producţiei. Sezonul trecut ne-a arătat că stocarea producției și vânzarea acesteia în afara perioadei de recoltare nu garantează obținerea unui preț mai bun. Recomandăm diversificarea metodelor de vânzare, cum ar fi etapizarea vânzării, folosirea contractelor la termen sau alte instrumente de gestionare a riscului.

574 Cititori

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *