Locuri de muncă, domeniul medical și Candidați

0 29

Profilul candidatului din domeniul medical

Spitalele, cabinetele medicale și farmaciile au posibilitatea să își aleagă în acest moment candidații potriviți din cei 40.547 de medici de diferite specializări, 121.549 asistenți medicali și 8.566 farmaciști care și-au pregătit și actualizat CV-ul pe BestJobs.eu.

Din totalul de medici, 9.472 sunt medici stomatologi, 5.953 medici de familie, 13.595 de specializare clinică, 8.659 de specializare chirurgicală și 2.868 de specializare paraclinică. În topul specializărilor clinice se regăsesc medicii interesați de secțiile de pediatrie (2.730), medicină internă (1.858), cardiologie (1.696), medicină de urgență (1.189) și psihiatrie (1.086).

Specializările chirurgicale au în top medici chirurgi generaliști (2.600) și medici pentru secțiile obstetrică-ginecologie (1.321) respectiv anestezie-terapie intensivă (1.195). Medicii specializați pe ecografie-radiologie (1.334) și medicii de laborator (1.250) ocupă topul specializărilor paraclinice.

Candidații din domeniul medical sunt pregătiți și pentru a ocupa joburi în străinătate. 83.61% din ei sunt vorbitori de limba engleză, 31.24% de limba franceză, 11.44% de limba spaniolă, 10.70% de limba italiană, 5.64% de limba germană și 3.76% de limba maghiară.

În ceea ce privește localizarea geografică, cei mai mulți candidați sunt în București, atât pe partea de medici cât și pe cea de asistenți medicali și farmaciști, urmați apoi de personalul medical din regiunile Sud-Est, Nord-Est și Nord-Vest.

În rândul orașelor din regiuni se remarcă Iași având 672 farmaciști si 2.593 medici, Timișoara cu 6.569 asistenți medicali, Constanța, Cluj-Napoca, Ploiești, Craiova și Brașov cu personalul medical numeros.

Continuarea pe News24.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata