MedLife nu va reduce salariile nete pentru angajați ca urmare a modificărilor Codului Fiscal

0

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România și, totodată, cel mai mare angajator din sectorul medical privat, anunță că nu va reduce salariile ca urmare a transferului contribuțiilor sociale.

În acest moment nu au fost publicate în Monitorul Oficial normele de aplicare și nu putem avea o imagine completă asupra impactului veniturilor angajaților MedLife. Dacă se mențin normele de aplicare în forma în care au fost discutate, din simulările noastre și ale firmelor de consultanță financiară cu care lucrăm nu vor exista scăderi salariale. Prin urmare anunțăm că vom lua măsurile necesare pentru a menține salariile angajaților noștri cel puțin la nivelul actual”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al MedLife.

MedLife are în acest moment cca 5800 de angajați și colabatori, iar dacă toate condițiile vor fi îndeplinite și Consiliul Concurenței va autoriza tranzacția Polisano, compania va ajunge la un total de 6300 de angajați și colaboratori.

În calitate de cel mai mare angajator din sectorul medical privat, credem că este important să transmitem un mesaj de susținere și motivare al angajaților: suntem responsabili de locurile de muncă a cca 5800 de români, 35% dintre aceștia fiind exclusiv medici; vrem să le dăm acestora predictibilitate și sigurantă, mulți dintre ei au chetuieli și credite angajate și credem că au nevoie de susținerea noastră fermă”, a mai spus Mihai Marcu.

Totodată, în calitate de companie românească, fondată de antreprenori români, dorim să atragem atenția că implementarea unor măsuri fiscale, de o asemenea amploare și într-un timp atât de scurt, nu este benefică pentru climatul de business. Sperăm ca și Guvernul să-ți schimbe radical retorica față de partenerii cruciali pentru economie, precum investitori străini, companiile multinaționale și instituțiile bancare, dar și pentru companiile românești. Credem că este imperios necesar ca si Guvernul să își asume ca după aplicarea acestor măsuri nu vor mai exista modificări la Codul Fiscal până la finele mandatului curent”, a încheiat Mihai Marcu.

Guvernul a adoptat, miercuri, 8 noiembrie, o odonanță de urgență privind modificarea Codului Fiscal, una dintre prevederi fiind legată de transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în cea a angajatului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.