Viorica Dăncilă, un politician cu performanțe slabe; a avut nevoie de 8 ani de mandat pentru primul raport în Parlamentul European

1

„Noua propunere a PSD pentru funcția de prim-ministru, europarlamentarul Viorica Dăncilă, a fost făcută după aceleași criterii ca cei doi predecesori, Mihai Tudose și Sorin Grindeanu: performanțe slabe, dar loială partidului. Deși este unul dintre cei mai vechi europarlamentari români, fiind membră a Parlamentului European din ianuarie 2009, Viorica Dăncilă s-a remarcat mai degrabă printr-o activitate slabă și prestații publice la limita ridicolului. Are un singur raport încheiat ca raportor general în Parlamentul European, care datează de acum 2 luni, din octombrie 2017, adică după mai bine de 8 ani de la începerea activității sale în PE.

Noua propunere de prim-ministru este, totodată, la coada clasamentului în ceea ce privește prezența la sesiunile de vot ale Parlamentului. Cu o prezență de doar 73,28% din totalul sesiunilor, europarlamentarul teleormănean se situează pe locul 28 din cei 32 de europarlamentari români, respectiv, pe locul 700 din totalul de 751 de europarlamentari, conform site-ului de specialitate VoteWatch.eu.

În spațiul public european s-a evidențiat mai mult prin prestațiile sale la limita ridicolului. Când nu era ocupată să apere «Ordonanța penalilor» în Parlamentul European, făcea gafe majore vorbind despre Iran și Pakistan ca fiind state membre ale Uniunii Europene și uimea jurnaliștii de la Politico.eu prin modul în care evita răspunsurile la niște simple întrebări, spre exemplu, să numească o carte care a inspirat-o. Un astfel de profil de prim-ministru este, probabil, perfect pentru PSD și pentru președintele său infractor, dar este dăunător României.

Un prim-ministru care completează lipsa de competență cu servilismul față de propriul partid nu este ce are nevoie România. Țara noastră are nevoie de un prim-ministru care să guverneze cu gândul la cetățeni, și nu la interese de partid; să repare ce s-a stricat într-un an de guvernare PSD – ALDE, să reducă deficitul bugetar, să ia măsurile necesare pentru a stabiliza economia și, mai mult, să absoarbă fondurile europene și să facă investiții în infrastructură pentru a atrage investitori care să creeze noi locuri de muncă mai bine plătite. Să ia acele măsuri care cresc bunăstarea oamenilor.

România are, totodată, nevoie de un prim-ministru capabil să organizeze cu succes Președinția română a Consiliului Uniunii Europene de la începutul anului viitor. Nu trebuie să cadă nimeni în capcana că, dacă a fost 9 ani europarlamentar, Viorica Dăncilă are capacitatea de a coordona cu succes o președinție de Consiliu. Doar un europarlamentar bun, cu rezultate, poate organiza o președinție bună, nu și un europarlamentar slab. Cu Viorica Dăncilă prim-ministru, România se adâncește și mai mult în criza politică și economică declanșate de PSD – ALDE.”.

loading...
Citește și
1 Comentariu
  1. eci smarandescu spune

    SOCIETATEA ROMANEASCA ESTE DE DAT DIN COATELIPSECDISCILINASTIMACREDINTAETICAINCREDEREA INSINEATENTIA COMPASIUNEA ==NU CONTEAZA DECT AVANTAJUL PROPRIU

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.