Contorizarea inteligentă, primul pas spre eficiența energetică

0

Primul și cel mai important pas pentru economia de energie și creșterea eficienței energetice în companie este legat de cunoașterea consumul existent. Dacă nu poți măsura, nu poți îmbunătăți!

Contorizarea inteligentă reprezintă soluția modernă de monitorizare a consumurilor de energie, înregistrând și transmițând la distanță datele de consum cu o frecvență care poate fi prestabilită și, totodată, de memorare a informației de consum și a altor parametrii pentru o perioadă îndelungată.

Diverse studii dovedesc că economia medie realizată de operatorii economici prin contorizarea inteligentă a energiei consumate poate fi de până la 30%, cu o economie medie de 12%.

Contorizarea inteligentă, adica instalarea contoarelor de monitorizare a consumurilor de la distanță, reprezintă un mare avantaj în special datorită faptului că toate contoarele inteligente sunt capabile să transmită datele instant, ceea ce permite o administrare mai bună a planurilor tarifare.

Dacă ne referim la aspecte privind eficiența energetică se poate obține nu doar reducerea costurilor, ci mai ales posibilitatea de a efectua calcule de bilanț energetic și detectarea unor încărcări nemăsurate și a erorilor de măsurare. Un lucru util il reprezintă, de asemenea, faptul că se pot detecta pierderile de energie, pierderi ce pot indica o defecțiune viitoare.

Pe baza monitorizării consumurilor utilizând contoarele inteligente se pot face estimări de consum, precum și reduceri ale consumurilor de energie electrică.

Prin implementarea de soluții complete de management al energiei se poate obține atât reducerea costurilor cu energia, cât și îmbunătățirea eficienței energetice în diferite aspecte, cum ar fi:

  • Îmbunătățirea eficienței energetice în instalațiile industriale, prin alocarea consumului de energie și a costurilor pentru fiecare sarcină
  • Realizarea ușoară a calculelor de bilanț energetic și instalarea de alerte pentru a se detecta încărcări nemăsurate, eventuale erori de măsurare, precum și eficiența și starea transformatoarelor
  • Detectarea pierderilor de energie, utilă atât pentru economisirea de energie cât și pentru întreținere preventivă
  • Prevenirea vârfurilor de sarcină și reducerea factorului de putere de la suprataxare, de la nivel de instituție si până la nivelul de încărcare
  • Calculul liniei de bază de consum de energie, normalizat la condițiile de exploatare și de mediu (cum ar fi temperatura sau o anumită sarcină de lucru), pentru a permite implementarea corectă a măsurilor de economisire a energiei și a echipamentelor cu eficiență energetică ridicată

Montarea contorelor inteligente este utilă tuturor companiilor care doresc să realizeze o eficientizare energetică și apoi, cel mai important, să o monitorizeze pentru a se asigura că se menține în limitele stabilite. În acest scop exista echipament și software-ul aferent pentru monitorizarea de la distanță.

Prin contorizarea inteligentă se dorește, conform Directivei 2020, ca statele membre ale Uniunii Europene să asigure implementarea unor sisteme de măsurare inteligentă care să contribuie la participarea activă a consumatorilor pe piața furnizării de energie electrică.

Lucian Anghel,
Fondator și CEO, EnergyPal Romania

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.