Cristina Neagu: ”Vreau să fiu o voce hotărâtă a celor care au încredere în mine”

0 459

Cristina Neagu intră de astăzi într-o nouă etapă a carierei ei, una care presupune în primul rând o altă abordare a comunicării publice, bazată pe deschidere, responsabilizare și mai multă inițiativă.

Campioana care a făcut istorie în lumea handbalului își propune să-și asume un rol proactiv, devenind o voce puternică și în spațiul public, nu doar pe teren. După momente de reflecție și analiză, Cristina Neagu consideră că a atins un nivel de maturitate și experiență sportivă ce vine cu o anumită responsabilitate.Astfel, își propune să fie o voce pentru cei mulți care nu mai ajung pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

De când am revenit în țară, cu obiectivul clar să câștig Liga Campionilor cu o echipă românească, sunt pur și simplu copleșită de entuziasmul și afecțiunea comunității, atât la meciuri, cât și în mediul virtual. Vă mulțumesc din nou cu această ocazie tuturor! Pe de altă parte, a fost cel mai bun moment pentru mine să-mi aloc un timp pentru reflecție, să mă uit spre viitor din altă perspectivă și chiar să mă gândesc la oportunitatea de a depăși limitele terenului. Am realizat că vreau să mă implic în proiecte care rezonează cu valorile mele.Cred în sport și cred în educație. Știu că performanța mea nu este întâmplătoare, că este în cea mai mare măsură rodul unor eforturi deosebite, constante, și a unei mentalități pe care am reușit să mi-o cultiv.Am ajuns la maturitatea la caresimt nevoia și responsabilitatea de a transmite și altora din experiența mea, din forța mea interioară, din tot ce am învățat până acum. Un rol dificil, dar pe care mi-l asum. Vreau să fiu o voce hotărâtă a celor care au încredere în mine, spune Cristina Neagu.

Cristina Neagu consideră că implicarea în proiecte de educație prin sport și, prin aceasta, promovarea valorilor care i-au călăuzit cariera încă din primii ani de handbal sunt o datorie a oricărui sportiv ajuns în elita disciplinei pe care o practică.

Începând de astăzi, atât prin intermediul site-ului www.cristinaneagu.ro, cât și al paginilor de social media personale, campioana va comunica proiectele și parteneriatele sale.

Pentru a elimina posibilele speculații sau interpretări subiective, sportiva a ținut să sublinieze:

În niciun caz nu mă gândesc la retragere! Focusul meu principal rămâne pe ceea ce știu eu să fac cel mai bine și anume să joc handbal. E pur și simplu un nou început pentru omul Cristina Neagu în afara terenului, un început pe care mulți dintre sportivi îl au după ce își termină carierele în sport sau unii nu-l mai au deloc. Eu am început acum, pentru că am simțit că pot și e nevoie să schimb ceva în bine și pe alte planuri.

În urmă cu 30 de ani, Red Bull a început colaborarea cu sportivi de top din întreaga lume. De-a lungul a peste un sfert de secol, Red Bull a dat aripi ideilor și proiectelor sportivilor pe care îi susține. În cadrul conferinței de presă de astăzi, Cristina Neagu a anunțat și parteneriatul global cu Red Bull, alăturându-se astfel unor nume care au dus performanța la cel mai înalt nivel – Felix Baumgartner, Lindsay Vonn, Marc Marquez, Carlos Sainz, Sebatien Loeb și mulți alții.

Despre Cristina Neagu, pe scurt:

Provenind dintr-un cartier modest al Bucureștiului, Cristina și-a pus pasiunea pentru handbal mai presus de orice. A fost o decizie care însemnat sacrificii importante, dar s-a dovedit a fi cea mai bună, pentru că astfel Cristina a reușit să se transforme dintr-o tânără speranță în jucătoarea stelară pe care o știm astăzi. Ambiția și determinarea pe care le-a demonstrat de-a lungul anilor au adus-o pe Cristina în postura de role model pentru generația tânără, fie că este vorba de fani ai handbalului sau nu.

Neagu a ajuns de trei ori în finala Ligii Campionilor (în 2010, 2014 și 2015) și a fost nominalizată de trei ori la rând (2015-2017) pe postul de inter stânga al echipei All-Star. De asemenea, a fost de trei ori în echipa ideală a Campionatului European (2010, 2014 și 2016). A primit medalii de bronz la Campionatul European din 2010 și la Campionatele Mondiale din 2015, fiind și cel mai bun marcator al ambelor competiții.

Considerată cea mai bună jucătoare de handbal din lume și chiar evaluată de mulți ca fiind cea mai bună din toate timpurile, Cristina Neagu este singura jucătoare de handbal din istorie care a câștigat de trei ori titlul de ”Cea mai bună jucătoare din lume” (2010, 2015, 2016) în clasamentul Federației Internaționale de Handbal (IHF). Pentru prestațiile din teren și performanțele realizate în 2017, Cristina Neagu este nominalizată din nou la câștigarea acestui prestigios premiu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata