9 propuneri pentru #europa9

0

Centenarul îi prinde pe toți românii într-un moment de cotitură. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: povestea României de azi este una tristă, cu un final necunoscut. Din Maramureș până la Giurgiu și de la Tulcea la Arad, suntem puși în situația de a reflecta cu privire la ameninţările la adresa viitorului nostru, în loc să sărbătorim împlinirile din trecut şi prezent. 4 milioane de români sunt refugiați economici, iar copiii lor cresc, de multe ori, fără părinți. Jumătate dintre români sunt analfabeți funcțional şi tot jumătate trăiesc cu toaleta în curte. Nu am construit autostrăzi aproape deloc. Calea ferată este aproape distrusă. Antreprenorii români sunt sufocaţi de o fiscalitate și de o birocrație înrobitoare. Justiția este sub asalt.

Generația noastră este obligată să schimbe finalul nefericit al acestei povești.Românii sunt un popor gospodar și pro-european prin excelență. Membrii PACT au vorbit cu mulţi dintre ei,dar și cu unii dintre cei mai cunoscuți experți din diverse domenii și au adunat cele mai importante și mai urgente 9 măsuri pentru reformarea Europei, după ce au studiat direcția geopolitică în care trebuie să ne îndreptăm.

România s-a dezvoltat în ciuda politicienilor și nu datorită lor. Aceștia încearcă să ne îndepărteze de Europa, pentru a-și servi propriile interese. Conflictul dintre ei și națiune este din ce în ce mai clar. În contrapondere față de eforturile politicienilor corupți de a izola România, lansăm programul politic pentru alegerile europarlamentare din 2019, având următorul mesaj principal: „Mai multă Europă în România, mai multă Românie în Europa”.

PACT crede că România poate deveni unul dintre liderii UE propunând o viziune coerentă în vederea reformării proiectului european. De aceea, sub hashtagul #europa9, PACT prezintă o listă de nouă propuneri în acest sens, care constituieprima iniţiativă românească de transformare a UE:

#1: Europa cetățenilor implicați. Bugetare participativă la nivel european

Primul proiect de bugetare participativă la nivelul întregii Uniuni Europene. Dedicarea unei linii bugetare pentru proiecte transnaționale propuse de cetățeni și decise prin vot direct.

#2: Europa unită politic. Liste transnaționale și sistem de vot unic transferabil

Alegeri europene prin care fiecare cetățean al UE să poată vota candidaţi atât din ţara sa, cât şi de pe o listă transnațională. Sistemul de vot este cel al votului unic transferabil („ranked-choice voting”), prin care fiecare alegător clasează candidații în ordinea preferinței.

#3: Europa democrației liberale. Fonduri europene condiționate de respectarea statului de drept

Fondurile europene nu se mai acordă ţărilor unde principiile democraţiilor liberale sunt încălcate. Regimurile din Ungaria sau Polonia trebuie să rămână excepţii şi nu să devină o regulă.

#4: Europa viitorului comun. Un Institut de Leadership European pentru generațiile viitoare

Înfiinţarea unui Institut de Leadership European în parteneriat public-privat, ale cărui cursuri să fie destinate tuturor oficialilor publici de la nivelul statelor membre, pentru promovarea și aplicarea politicilor care apără valorile şi principiile europene.

#5: Europa competitivă. O Agenţie Europeană pentru Inovare Disruptivă

UE are nevoie de reformarea Agenţiei Europene pentru Inovare după modelul DARPA, agenţia guvernului american ale cărei inovaţii au dus la inventarea internetului şi a GPS-ului. Pornind de la proiecte europene actuale precum C.E.R.N., proiectul Wendelstein 7-X care va revoluționa producția de energie sau Laserul de la Măgurele, agenţia va finanţa noile domenii de cercetare care definesc cea de-a patra revoluţie industrială (inteligenţă artificială, digitalizare, realitate virtuală), cu scopul de a creşte competitivitatea statelor europene pe plan internaţional.

#6: Europa curată. Fond european pentru dezvoltarea vehiculelor electrice

Crearea unui fond european pentru investiţii în dezvoltarea transportului în comun electric transnațional, interurban și urban: feroviar, naval, auto, tehnologii aerospațiale și combustibili alternativi ieftini.

#7: Europa cooperării. Stagii pentru studenţii sau elevii şcolilor profesionale într-un alt stat

Extinderea programului ERASMUS și pentru elevii şi studenţii din învățământul profesional, care vor putea urma stagii într-un alt stat, pentru sincronizarea know-how-ului, tehnologiilor şi adaptarea la cerinţele pieţei muncii.

#8: Europa reîntregită. Extindere strategică a Uniunii Europene

Asumarea de către România a rolului de lider regional pentru a sprijini eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova, Ucrainei şi a țărilor din Balcanii de Vest.

#9 Europa siguranţei 2.0. Combaterea atacurilor cibernetice

Uniunea Europeană trebuie să rămână un spaţiu al păcii şi siguranţei, inclusiv în mediul virtual. UE are nevoie de o unitate de securitate cibernetică cu statut militarizat, la care să contribuie toate statele membre, pentru a combate a atacurile cibernetice la care acestea sunt supuse.

PACT supune dezbaterii publice întregul său program program pentru Europa. Toate sugestiile pentru îmbunătăţirea acestuia se pot face aici.

Totodată, PACT anunţă că peste 24000 de cetăţeni au semnat deja pentru ca partidul să poată participa la alegerile europarlamentare din 2019. Pentru PACT, celmai important actor civic și politic estecetățeanul. De aceea, nu investimsumefabuloasepentru a strângesemnăturileîntr-o perioadăfoartescurtă, ci construim pas cu pas listele de susţinere. Obiectivul PACT este de participa la alegerileeuroparlamentare din 2019 cu cei mai competenți și mai curați candidați pentru Parlamentul European.

Pentru a-şi atinge acest obiectiv, PACT este primul partid politic care propune liste deschise de candidaţi – numele candidaţilor vor fi stabilite de către cetăţeni, care vor putea nominaliza sau vota persoane care vor ocupa pozițiile de pe listă. Mai multe detalii puteţi găsi aici.

Proiectul de ţară al României poate fi rezumat în aceste cuvinte: maimultă Europă în România, mai multă Românie în Europa. Mai multă Europă în România înseamnă autostrăzi care să ne conecteze cu partenerii noştri din Vest, înseamnă şcoli şi spitale ca în Occident, înseamnă încurajarea cercetării şi inovării, înseamnă programe consistente şi coerente pentru conectarea românilor din ţară cu cei din afara graniţelor. Mai multă Românie în Europa înseamnă o voce distinctă şi puternică în Europa, prin propuneri proactive pentru reformarea proiectului european, aşa cum sunt cele nouă propuneri de mai sus. Drumul către democraţie şi dezvoltare al României are o singură direcţie: către Vest”, a declarat Sebastian Burduja, preşedinte PACT.

Fă un PACT pentru pentru ca România să devină un lider în UE şi susţine PACT cu o semnătură pentru alegerile europarlamentare AICI. Cu cât strângem mai multe semnături, cu atât avem o voce mai puternică.

***

PACT este o platformă civică și politică de centru–dreapta, care încurajează implicarea cetățenilor din țară și din diaspora în deciziile comunităților lor și promovează libertatea economică, dezvoltarea regională și consolidarea democrației românești în NATO și UE.

Viziunea PACT este a unei Românii în 3D: România democratică, dezvoltată și demnă, formată din comunități cu putere de decizie, cu oameni dinamici, conectați la noua economie, implicați în societate.

Într-o democrație adevărată, cetățeanul este principalul actor civic și politic. Misiunea PACT este de a reda România cetățenilor pentru ca #impreuna să dezvoltăm România și să depășim media Uniunii Europene pentru toți indicatorii fundamentali de dezvoltare, într-o singură generație – aceasta.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.