Alegeri parlamentare in Italia: indoieli cu privire la cine va guverna

0

Alegerile parlamentare de duminica au aruncat Italia in nesiguranta. Conform exit-polurilor, niciun partid nu are majoritatea absoluta necesară pentru a forma un guvern.

Coalitia de centru-dreapta a fostului premier Silvio Berlusconi dobandeste cele mai multe locuri in camera inferioara a parlamentului.

Marele castigator al serii a fost partidul Miscarea ”Cinci Stele”, care ocupa locul doi. Factiunea anti-sistem, eurosceptica, a devenit cel mai mare partid din Italia.

Insa, Partidul Democrat, aflat la guvernare, ocupa abia locul trei, fiind pedepsit de alegatorii nemultumiti de somajul ridicat, dar si de numarul mare de imigranti africani din Peninsula.

Coalitia de dreapta-extrema s-ar afla pe primul loc la legislativele desfasurate duminica in Italia, dar fara sa obtina majoritatea absoluta, in timp ce Miscarea 5 Stele (M5S), populista, a devenit primul partid din tara, potrivit AFP.

Conform sondajelor realizate la iesirea de la urne pentru postul national de televiziune Rai, cele patru partide din coalitia de dreapta-extrema obtin intre 31% şi 41% din voturi, in timp ce M5S a adunat intre 29% şi 32%.

Lunga noapte a numararii buletinelor de vot au oferit de la inceput o singura certitudine: stanga traditionala si in prezent la putere s-a prabusit, relateaza AFP.

Partidul Democrat (PD) al fostului premier Matteo Renzi ar realiza, potrivit mai multor estimari, cel mai prost rezultat de la infiintarea sa in 2007.

“Este clar pentru noi ca am suferit o infrangere evidenta”, a comentat Maurizio Martina, unul dintre cei mai inalti responsabili ai PD si ministru al agriculturii in guvernul actual.

“Datele care se prezinta sunt clar sub asteptarile noastre”, a adaugat el.

Conform mai multor estimari, PD se situeaza intre 18% si 19% atat la Senat, cat si la Camera Deputatilor.

Chiar daca aceste date trebuie privite cu multa prudenta din cauza complexitatii sistemului electoral italian, sunt foarte departe de cele 40% inregistrate de partid la europenele din 2014 sau chiar de cele 25% de la ultimele parlamentare, in 2013.

Potrivit agentiei de presa AGI, liderul PD, Matteo Renzi, are in vedere posibilitatea de a demisiona, chiar daca orice decizie va fi luata in mod colegial de conducerea partidului.

Pana in prezent, Matteo Renzi a exclus categoric aceasta posibilitate, iar daca rezultatul final va fi aaa cum il indica estimarile – cu PD sub pragul psihologic de 20% -, ii va fi dificil sa-si psstreze functia in fata contestarii interne.

Miscarea Liberi e Uguali (Liberi si Egali), formata din disidenti de stanga din PD, este, de asemenea, departe de asteptarile sale, cu un rezultat sub 5%, potrivit acestor estimari.

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.