Specialiștii Deloitte România vă invită să participați la seminarul „Totul despre TVA”

0

BusinessMark Event Management alături de Deloitte România anunță organizarea seminarului „Totul despre TVA”, ce va avea loc sub forma a două module special concepute pentru practicienii în fiscalitate. Modulul de bază se desfășoară pe 29 martie 2018, iar modulul avansat pe 12 aprilie 2018, la Hotel InterContinental, București.

Specializarea în domeniul TVA a devenit o necesitate pentru profesioniștii din cadrul echipelor de taxe ale companiilor. Complexitatea legislației, modificările frecvente, cerințele de raportare tot mai sofisticate impun atât noi sarcini administrative, cât și o bună cunoaștere a materiei de TVA.

În acest context, departamentul de TVA din cadrul Deloitte a structurat seminarul Totul despre TVA în două module – de bază și avansat – tocmai pentru a le da practicienilor în fiscalitate posibilitatea să aleagă varianta care răspunde problemelor pe care le întâmpină din actuala poziție.

Modulul de bază se adresează în principal profesioniștilor cu experiență de 1-3 ani care pregătesc raportările interne și declarațiile de TVA și sunt prezenți în cadrul inspecțiilor fiscale. Modulul avansat vizează managerii de taxe cu minim de 3-5 ani experiență care vor să aprofundeze problematica TVA referitoare la:

  • Provocările generate de tratamentele fiscale aplicate
  • Managementul riscului în materia TVA
  • Potențialele riscuri de TVA și modalitățile de reducere a acestora
  • Impactul legislației vamale asupra tranzacțiilor cu bunuri din perspectiva TVA
  • Dobândirea calității de exportator în tranzacții în lanț
  • Metode de a obține scutirea de la plata TVA în vamă la import
  • Ajustarea valorii în vamă și impactul său asupra TVA
  • Implicațiile TVA în funcție de diverși factori în cadrul tranzacțiilor cu bunuri
  • Identificarea elementelor relevante în cadrul prestărilor de servicii din perspectiva TVA: ce tip de servicii este prestat, dacă este un serviciu complex, cine este beneficiarul serviciilor, dacă serviciul nu ar beneficia de o scutire etc.

Experiența ultimilor 12 ani de activitate, de la implementarea Directivei de TVA și până în prezent, ne-a ajutat să identificăm aptitudinile și competențele de care au nevoie specialiștii din departamentele de taxe pentru a naviga cu succes prin labirintul legislației de TVA. De la nivel de junior și până la nivel de manager ori de CFO, fiecare membru al echipei are nevoie de cunoștințe specifice în materie de TVA, explică Raluca Bâldea, Director Indirect Tax.

Participanții au oportunitatea de a se întâlni cu următorii speakeri:

  • MIHAI PETRE – Senior Manager, Servicii Fiscale, Deloitte România
  • ALEXANDRU COMĂNESCU – Senior Manager în cadrul departamentului de TVA, Deloitte Romania
  • RALUCA BÂLDEA – Director în cadrul departamentului de Taxe Indirect, Deloitte România
  • ANA SĂBIESCU – Manager în cadrul departamentului de TVA, Deloitte România

Conferința se adresează directorilor financiari, generali, contabili, consultanților și experților fiscali, auditorilor, analiștilor financiari.

Înregistrarea la eveniment se va face prin completarea formularului online, disponibil pe site-ul BusinessMark și trimiterea acestuia la office@business-mark.ro.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.