10 motive pentru care să participi la Angajatori de TOP

0 262

Pe 23-24 martie la Sala Palatului, are loc Angajatori de TOP. 130 de companii, peste 6000 de oportunități de carieră și 10 motive pentru care cei care sunt în căutarea unui job nu trebuie să rateze această ediție.

Comparativ cu ediția anterioară, evenimentul din această primăvară este mult mai dinamic, fiind cea mai mare ediție din ultimii 11 ani, atât ca număr de companii participante, cât și ca număr de joburi. Nevoia de recrutare a crescut, iar accentul este atât pe recrutarea de profesioniști, dar și de tineri absolvenți și persoane entry-level. Ediția aceasta vizitatorii au 10 motive să vină la târgul de joburi Angajatori de TOP:

  1. Diversitatea oportunițăților de carieră. Candidații vor putea aplica la joburi în domenii precum: Contabilitate – Finanțe, Customer-Support, Inginerie, IT Software, Consultanță, Resurse Umane, Telecom, Vânzări, Controlul calității, Marketing. 58% dintre angajatori au oportunități de carieră pentru candidați cu experiență, aceștia vor recruta pentru poziții precum: Team Leader, Project Manager, Area Sales Manager, Retail Manager, Business Development Manager, Division Manager.
  2. Pentru candidații fără experiență, vor fi deschise peste 1100 de poziții în cadrul programelor de internship & trainee. Fie că sunt programe de internship, trainee, management trainee sau stagii de practică, astfel de oportunități reprezintă o modalitate de a selecta cei mai buni candidați juniori pentru a-i forma și păstra în companie. În ultimii ani, pentru candidații juniori implicarea într-un astfel de program poate face diferența între a obține sau nu un job.
  3. Companii care vin în premieră la Angajatori de TOP. Candidații au șansa să întâlnească și să descopere ce oportunități de carieră au companii de top, recunoscute la nivel internațional, angajatori care participă pentru prima dată la Angajatori de TOP. Câteva dintre acestea sunt: Amazon, SAP, Peek & Cloppenburg, Hootsuite, JW Marriott, Metropolitan, Harman, Winarrow, TTTech, PhotoHotel, Blue Projects, DHL România, Spedition Nullig, MindGeek și PayPoint.
  4. Vizitatorii pot testa o serie de tehnologii în premieră la un târg de joburi. De exemplu, în organizarea acestui eveniment, Genpact a ales creativitatea asociată tehnologiei. Genpact este o companie globală de servicii profesionale, ce pune accent pe transformare. Pentru această ediție compania a ales tehnologia, proiecția Holografică 3D. Prima hologramă a unor obiecte tridimensionale a apărut în Statele Unite ale Americii, iar prima hologramă de la Angajatori de TOP este prezentată de Genpact. „Pentru Genpact, Angajatori de TOP reprezintă mai mult decât un târg de job-uri. Este o oportunitate de a împărtăși candidaților o mică parte din cultura noastră, din organizația noastră, oferindu-le mai multe detalii despre companie și despre rolurile disponibile în acest moment. Candidatul potrivit pentru noi este: curios, entuziast, motivat să-și construiască o carieră – nu să căute un job. De asemenea, cunoaște cel puțin o limbă străină la nivel mediu și limba engleză, bineînțeles.” – Paula Frațilă, Employer Branding Manager Genpact România.
  5. O serie de surprize la standurile companiilor. Pe lângă cele peste 6000 de oportunități de carieră, companiile au pregătit pentru vizitatori o serie de momente inedite pentru cei care le vor vizita standul, de la cafea calda, bilete la concerte de muzică sau standuri photo, companiile vor să transpună o parte din cultura companiei și stilul relaxat de interacțiune în cele două zile – vineri și sâmbătă la Angajatori de TOP.
  6. Companiile din IT pregătesc următoarea generație de profesioniști. În cadrul evenimentului vor avea loc peste 35 de workshopuri și conferințe, dintre care 4 sunt dedicate inovațiilor în tehnologie: Machine learning & Artificial Intelligence Conference, Internet of Things & Automotive, Web & Cloud Technologies Conference, The Future of Tech.
  7. Candidații pot obține gratuit consiliere în carieră. Pentru a avea un CV de nota 10, fără greșeli, vizitatorii pot trece pe la standul CV Experts unde 4 specialişti cu vastă experiență în recrutare, le vor oferi recomandări cu privire la modalitatea de redactare a CV-ului;
  8. Nou ediția aceasta la Angajatori de TOP: o zonă special amenajată unde vizitatorii își pot face gratuit o poză profesională pentru CV sau LinkedIn. Poza inserată în CV sau pe profilul de LinkedIn poate fi acel detaliu care face diferența. Sunt situații în care alegerea nepotrivită a pozei îi determină pe recrutori să nu mai citească informațiile despre experiența și despre studiile candidatului. Pentru prima dată, în cadrul Angajatori de TOP, candidații au posibilitatea să își facă o poză profesională la etajul 2, în cadrul unui studio photo special amenajat.
  9. Cunoştinţele avansate de limbi străine, îi pot aduce cu un pas mai aproape pe cei care sunt în căutarea unui job. Printre cele mai căutate limbi străine sunt: germană, franceză, spaniolă, italiană, suedeză, norvegiană, finlandeză şi daneză.
  10. Specialiștii în recrutare spun că hard skill-urile, competențele tehnice specifice unui anumit domeniu, sunt cele care îi ajută pe candidați să obtină jobul dorit, în timp ce competențele soft sunt cele care îi ajută să-l păstreze. Pentru că mesajul evenimentului din această primăvară este: “Ai mai multe skill-uri decât crezi! Vino să iei și jobul”, în cadrul evenimentului, candidații pot participa la o serie de workshopuri pe diferite subiecte, unde vor afla care sunt competenţele şi abilităţile căutate de angajatori, cum își pot dezvolta aceste competențe și care sunt acele abilități pe care trebuie să le dezvolte pentru a fi relevanți pe piața forței de muncă în anul 2020?

Prezența la eveniment este gratuită, accesul se face în baza CV-ului tip BarCode pe care vizitatorii îl pot descărca de pe www.hipo.ro  Programul evenimentului este: vineri, 23 martie, în intervalul 10.00-18.00 şi sâmbătă, 24 martie, între 10.00-17.00, la Sala Palatului.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata