PSD și ALDE au împins România la cel mai mare deficit bugetar din ultimii 8 ani. Sunt semnalele unui nou început de criză

0

„Guvernul PSD – ALDE a cheltuit deja, în doar două luni de la începutul anului, cu 5,5 miliarde de lei mai mult de cât a încasat la buget. Vorbim de cel mai mare deficit bugetar înregistrat în primele două luni ale anului de Guvernul României în ultimii 8 ani, din 2010 încoace, când România se afla în plină criză economică.

Este cu atât mai grav cu cât încasările la bugetul de stat în primele două luni au fost cu 21,3% mai mari, în termeni nominali, față de anul precedent. Drept urmare, cheltuielile bugetare au crescut, în termeni nominali, cu 38,5% față de 2017. Iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care multe măsuri asumate în fața oamenilor, precum creșterea salariilor medicilor în 2018, sunt încă doar promisiuni pe hârtie.

În plus, toate creșterile de salarii din 2017 au fost anulate de celelalte măsuri nesustenabile ale Guvernului PSD – ALDE care au dus la scăderea puterii de cumpărare pentru noi toți. Rata inflației a ajuns, în februarie 2018, la 4,7%. Astfel, toate bunurile și serviciile sunt, în medie, cu 4,7% mai scumpe decât anul trecut. Tot măsurile Guvernului PSD – ALDE au dus la creșterea tuturor ratelor la creditele plătite în lei din cauza creșterii-record a indicelui ROBOR, de la 0,84%, la 2,06%, în baza căruia se calculează rata dobânzii la creditele imobiliare în lei.

În același timp, supraacciza la carburanți introdusă de Guvern în septembrie 2017 a scumpit benzina și motorina și a generat alte scumpiri în lanț la toate produsele. O altă consecință a măsurilor Guvernului PSD – ALDE este devalorizarea leului în raport cu moneda euro, ajungându-se la un curs valutar record de 4,66 lei / euro, ceea ce a dus și ea la scumpirea în plus a produselor de import.

Sunt doar câteva dintre măsurile nesustenabile ale Guvernului PSD – ALDE care au dus la anularea creșterilor salariale în sectorul bugetar și la scăderea veniturilor reale ale angajaților din sectorul privat, unde cei mai mulți salariați nu au avut creșteri de salarii în ultimul an, așa cum s-a întâmplat în cele mai multe sectoare de la stat. În realitate, aceste creșteri salariale de anul trecut au dus la majorarea cheltuielilor bugetare. Iar acum vine factura de plătit pentru toate aceste măsuri populiste ale Guvernului PSD – ALDE. Factura nu o va plăti Guvernul sau politicienii vinovați de această situație, ci noi, cetățenii. Și o facem deja, chiar dacă nu realizăm, pentru că, pe lângă toate aceste măsuri pe care le-a adoptat de când a venit la putere, Guvernul PSD – ALDE s-a împrumutat într-un ritm accelerat pentru a acoperi deficitul bugetar.

Împrumuturile și dobânzile aferente le vom plăti tot noi și generațiile viitoare multă vreme după ce actualii guvernanți vor pleca de la putere și ne vor lăsa cu această situație economică îngrijorătoare. Tot acest peisaj macroeconomic pe care-l vedem astăzi prevestește un nou început de criză: un guvern iresponsabil care, în perioadă de creștere economică, reduce investițiile generatoare de locuri de muncă, bulversează mediul de afaceri prin revoluții fiscale incoerente, iar, apoi, crește cheltuielile bugetare cu 40% într-un singur an în timp ce majoritatea oamenilor își permit să cumpere tot mai puține lucruri cu aceiași bani comparativ cu un an înainte.”.

Deputatul european
Siegfried Mureșan

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.