Acciaza la motorină va fi redusă de către Guvern

0 349

Joi, o nouă regulă fiscală a intrat în vigoare pentru microîntreprinderi, potrivit unei ordonanţe de urgenţă.
Guvernul a aprobat, printr-o ordonanţă de urgenţă, o nouă regulă fiscală, prin care microîntreprinderile pot să aleagă pentru plata impozitului pe profit dacă îndeplinesc două condiţii – au capital social minimum 45.000 de lei şi cel puţin doi salariaţi.

„O nouă regulă fiscală prin care microîntreprinderile pot să opteze pentru plata impozitului pe profit cu îndeplinirea a două condiţii: au un nivel de capital social minim de 45.000 de lei, adică aproximativ 10.000 de euro şi au cel puţin doi salariaţi”, a declarat Nelu Barbu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat faptul că, potrivit OUG aprobată de Executiv, microîntreprinderile care optează pentru plata impozitului pe profit vor beneficia de facilităţi, respectiv „scutirea de la plata impozitului pentru profitul reinvestit, scutirea de la plata impozitului pe profit în cazul în care desfăşoară exclusiv activitate inovare, cercetare, dezvoltare”.

„Măsura a fost luată pentru a încuraja investiţiile în aceste domenii strategice – inovarea, cercetarea şi dezvoltarea”, a spus Barbu.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că se introduce şi o măsură pentru transportatorii de mărfuri şi persoane prin reducerea accizei la motorină.

„Mai exact se diminuează cu 183,62 de lei pe 1.000 de litri, respectiv cu 217,31 lei pe tonă nivelul accizei pentru motorina utilizată drept carburant pentru motor în sectorul transporturilor de mărfuri, respectiv transportul de persoane. Condiţiile, procedura şi termenele de restituire se vor stabili ulterior prin hotărârea Guvernului”, a mai completat Barbu.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata