Românii se tem de creşterea ratelor

0

Frica de ratele bancare în continuă creștere este mereu la fel de mare ca teama de a rămâne fără serviciu. Studiul unui fond de investiţii dovedește că o treime dintre români consideră că o vor duce tot mai greu cu banii, în ciuda creşterii economice-record. Astfel, tot mai mulţi fac economii şi nu le ţin doar la saltea: încep să le pună să producă în investiţii imobiliare, ori pensii private pentru bătrâneţe.

Românii se îngrijorează de majorarea cursului de schimb şi de creşterea ratelor. Mai clar, 21% dintre cei care au participat la studiu, faţă de doar 17% în urmă cu doi ani. Nu au uitat nici de criza financiară, 2 din 5 români o enumeră printre temeri.

Teama este de înţeles. Indicele care hotărăște rata creditelor în lei s-a dublat din toamnă până acum. Leul este tot mai des călcat în picioare de moneda europeană, iar estimările sunt pesimiste.

Alexandra Smedoiu, vicepreşedinte CFA: „Cursul de schimb va creşte undeva spre 4,7 lei pentru un euro până la finalul acestui an, în ce priveste rata inflaţiei va ajunge la nivel analizat în jur de 4 – 4,5 la sută. Previziunile merg chiar şi spre 4 la sută, vorbim de indicatorul ROBOR, o creştere de punct procentual la ROBOR înseamnă însă o creştere de 25 la sută a ratei”.

În faţa acestor proiecţii, tot mai mulţi nu mai au încredere că statisticile sunt suficiente pentru o viaţă bună.

Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal: „Este de neacceptat să ai un boom economic, creştere economică de 7% şi să ai încasări din accize şi impozit pe profit mai mici”.

28 de procente dintre români se tem că rămân fără serviciu. Numărul lor este mai mic cu 4%, conform studiului făcut de un fond de investiţii, dar nu din cauza încrederii în politica economică a statului, arată alte cifre. 70 de procente dintre cei chestionaţi îşi planifică mai bine cheltuielile şi mulţi încep să pună conştincioşi bani de-o parte.

Dragoş Neacşu, reprezentantul unui fond de investiţii: „Generaţia 18-24 ani preferă să aibă banii cash”.

38% dintre cei chestionaţi se bazează pe al doilea loc de muncă pentru câştiguri suplimentare, faţă de 31% acum doi ani. Investiţia într-o pensie privată este o opţiune pentru 25% dintre români.

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.