Viața fiecăruia dintre noi se desfășoară într-un mod unic, irepetabil și care ne oferă posibilitatea de a privi lucrurile de o manieră individuală și personală. Principiul unicității omului se aplică și în ceea ce privește modul în care câștigăm și cheltuim banii, cu toate că, în privința anumitor aspecte există elemente de asemănare. Atingerea bunăstării financiare ne oferă posibilitatea de a ne stabili cu adevărat niște scopuri financiare care să ne permită să evoluăm către o altă etapă a existenței noastre.
Banii ne pot ajuta să influențăm destine (ale noastre, ale celor din familie, ale oamenilor pe care nu-i cunoaștem, etc.), ceea ce înseamnă că în momentul în care ne-am stabilit drept scop al câștigării banilor și al economisirii oferirea de ajutor bănesc pentru cei din jur, nu doar că ne-am asigurat un obiectiv filantropic și am dat un scop nobil banilor noștri, ci am reușit să ne asigurăm și o perspectivă amplă asupra propriei dezvoltări personale. Dar, așa cum nu toate împrumuturile rapide (visi ātrie kredīti) se obțin foarte ușor, ci în funcție de caracteristicile de acordare și de modul în care ne prezentăm noi din punct de vedere financiar în față creditorilor, tot la fel funcționează și atingerea scopului financiar pe care ni-l propunem!
Fixarea unui obiectiv financiar înseamnă capacitatea de a ști ce vrei să faci în viață!
În momentul în care ai ajuns la bunăstrare financiară, ce îți mai poți dori tu de la propria existență? Pentru ce să mai strângi bani, iar dacă ai atât de mulți pentru ce să îi utilizezi? De cele mai multe ori ni se pare că atingerea obiectivelor stabilite ne poate duce la blazare, ceea ce înseamnă că vom deveni demotivați și nu vom mai simți niciun fel de plăcere în a câștiga bani. Desigur, ne vom fi asigurat deja securitatea și independența financiară, ceea ce poate reprezenta maximul într-un astfel de caz (cel puțin dacă figurezi printre cei 2% dintre bogații lumii). Chiar și cazul lor, mai sunt posibile alte ținte financiare, majoritatea gândindu-se cum să-și pună banii în slujba umanității și a descoperirilor științifice care să le ofere celorlalți șanse în plus la viață, de exemplu.
Pentru oamenii normali, asigurarea bunăstării financiare în sine reprezintă în cele mai multe cazuri însuși scopul pentru care muncesc. Dar, chiar și pentru aceștia, în momentul în care au atins un prag financiar convenabil pot începe să se gândească la viitorul copiilor lor, la modul în care le pot asigura acestora o viață mai simplă, cât mai lipsită de griji sau pur și simplu, pot să investească în propria lor viață, pentru acele momente în care forța financiară nu o să mai aibă același impact ca în aceste momente. De altfel, majoritatea oamenilor care au atins bunăstarea financiară se orientează către îndeplinirea acestor obiective financiare, ceea ce indică cât se poate de clar că aceștia deja știu și au capacitatea de a-și coordona acțiunile în vederea obținerii unei situații financiare cât mai bune pe termen lung (mai multe informații găsiți pe www.credx.lv). Numai în acest mod își pot asigura un viitor sigur și care să le ofere un nivel de trăi peste limitele decenței, pentru că, până la urmă acesta este unul dintre scopurile financiare pe care ni le fixăm în viață!